Az oldalnak még nincs fordítása
Patrimoniul sub reflectoare - Cartierul Cetate, O lume în oglindă, 2022. július 5.

Patrimoniul sub reflectoare - Cartierul Cetate, O lume în oglindă

2022. július 5. / ELŐADÓ MŰVÉSZETEK, TUDOMÁNY ÉS TECHNOLÓGIA, OKTATÁS ÉS KÉPZÉS, ÖRÖKSÉG, IRODALOM

Patrimoniul sub reflectoare - Cartierul Cetate, O lume în oglindă

Részletek az eseményről
Dátum
05 Júl 2022 — 02 Dec 2022
Helyszín
Cartierul Cetate, Timișoara

Lásd az eseményt a Facebook-on

Încă din 2019 Patrimoniul sub reflectoare Timișoara/Spotlight Heritage Timișoara prezintă, an de an, istoria și poveștile de altădată ale Timișoarei într-un mod inedit și contemporan, cu ajutorul noilor tehnologii digitale.

Patrimoniul sub reflectoare – Timișoara este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, care suprapune patrimoniul în format digital cu cel fizic. Patrimoniul sub reflectoare – Timișoara sporește interesul publicului larg în cartierele istorice ale Timișoarei, marginale și neglijate, prin utilizarea tururilor ghidate și a poveștilor digitale, permițând localnicilor și turiștilor să vadă, să audă, să simtă, să acționeze, să co-creeze și să internalizeze orașul.

Proiectul îmbină amintirile personale ale oamenilor cu date istorice și arhitecturale, prin suprapunerea digitală a unui patrimoniu imaterial din cărți, povestiri orale, arhive și opere de artă. Itinerariile digitale și fizice ale cartierelor Iosefin (2019), Elisabetin (2020), Fabric (2021), Cetate (2022), o sumă a tuturor cartierelor anterioare și a Giroc (2023) oferă vizitatorului multiple rute și posibilități de a vizita, citi și înțelege în profunzime orașul Timișoara.

Anul 2022 pune sub reflector literatura și poezia care celebrează Timișoara, dublată de ilustrarea alegoriei simțului olfactiv prin valorificarea mitului urban de oraș al trandafirilori, care recreează atmosfera cartierului Cetate de acum și altădată – atmosferă care este transpusă totodată și virtual, cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație. Selecția de texte literare culese de prof.univ.dr. Smaranda Vultur și de asist.univ.dr. Roxana Rogobete, amintirile din istoria orală timișoreană valorificate de Grupul de Istorie Orală și Antropologie Culturală sunt îmbinate cu poeziile originale, create pentru Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara, de către cunoscutul poet timișorean Robert Șerban.

Cele 24 stații ale cartierului Cetate și poveștile asociate acestora, cu detaliile din istorie și amintirile locuitorilor por fi accesate și în format online, pe www.spotlight-timisoara.eu, unde puteți descoperi Timișoara de acum și de altădată, prin informații sub formă de text, imagini foto, video 360 și clipuri audio iar aplicațiile mobile și de realitate virtuală pot fi descărcate pentru a trăi o experiență cu adevărat complexă, îmbunătățită de tehnologia AR.

Expoziție muzeală Spotlight Heritage Timișoara în Muzeul Național al Banatului

5 IULIE – 11 SEPTEMBRIE 2022

În perioada 5 iulie - 11 septembrie 2022 au fost expuse la Muzeul Național al Banatului – Bastionul Maria Theresia, exponatele care reprezintă istoria și literatura cartierului Cetate, ilustrând Timișoara în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar și masa interactivă.

Expoziție stradală Spotlight Heritage Timișoara în zona Cetate (Centru)

5 IULIE — 31 OCTOMBRIE 2022

În cadrul expoziției stradale veți avea parte de panouri informative Spotlight Heritage Timișoara, amplasate în cele 18 locații emblematice ale cartierului Cetate. Expoziția este disponibilă până în data de 31 octombrie 2022.

Cartierul Cetate, sub reflector! Spectacol de teatru, cu utilizarea tehnologiei digitale și elemente de realitate augmentată, în colaborare cu Teatrul Thespis

4 — 5 OCTOMBRIE 2022,

Două lumi distincte, dar complet opuse, își dau întâlnire prin intermediul unei studente pasionate de vintage și o pasionată de tehnologie. O incursiune urbană de redescoperire a patrimoniului timișorean. "Ce a fost", "Ce este" și "Ce va fi" se împletesc prin viziune tehnologică și creativitate artistică, într-un Experimentarium de imaginație, menit să deschidă noi perspective în mentalul colectiv.

Regia spectacolului este inspirată din expoziția „Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Cetate - O lume în oglindă”, organizată chiar în acest an, de Muzeul Național al Banatului și Universitatea Politehnica Timișoara, care are la bază selecția de texte literare culese de prof.univ.dr. Smaranda Vultur și de asist.univ.dr. Roxana Rogobete, precum și amintirile culese din istoria orală timișoreană, valorificate de Grupul de Istorie Orală și Antropologie Culturală, care sunt îmbinate cu poeziile originale, create pentru Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara, de către cunoscutul poet timișorean Robert Șerban.

Pentru mai multe detalii și informații despre program și evenimentele viitoare, vă rugăm să urmăriți website-ul și pagina de Facebook a proiectului.

Patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timișoara este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș.

r/evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022

2022. december 7.

r/evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022 Vernisajul expoziției – eveniment este organizat de Asociația Prin Banat și Asociația Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989, în cadrul proiectului Cămine în mișcare și ...
Láss többet erről a területről
YOUNGETEERS 2022

2022. december 6.

YOUNGETEERS 2022 Asociația ”Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii” organizează un eveniment de dialogare și informare cu privire la managementul voluntarilor în cadrul evenimentelor culturale, în ...
Láss többet erről a területről