Olivia Mihălțianu este un artist vizual cu preocupări în zona cross-media care implică video, film, fotografie, obiect, instalație și performance. Interesată de dezvoltarea unor proiecte pe termen lung, care urmăresc diverse aspecte legate de identitatea personală in relație cu viața socio-culturală, situații politice și economice în context local și global. Temele chestionate artistic și care fac parte din practica sa artistică sunt rolul jucat de artist în societatea actuală, procesul artistic, modele umane arhetipale, recontextualizare, alienare si altele.

Olivia Mihălțianu lucrează cu locații specifice, de la fabrici si alte contexte urbane, la zone rurale, vârfuri de munți ori insule izolate, filtrând totul prin imagini iconice inspirate de cultura cinematografica, artă video și fotografie, folosind camere istorice și tehnologii de ultimă oră, în încercarea de a se mișca liber în timp, în relație cu percepția personală și așteptările sociale. Olivia Mihălțianu a studiat Foto/Video și Imaginea Computerizată la Universitatea de Arte din București și a urmat master la aceeași universitate. A avut o serie de expoziții personale, dar a participat și în expoziții colective. A beneficiat de o serie de granturi și rezidențe, în țară și în străinătate.

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.