Ornella Fusion Gallery, Timișoara va găzdui în perioada 13 decembrie 2023 – 30 ianuarie 2024, expoziția ESTETIC | AESTHETIC - Arta percepției | The art of perception a artistei vizuale Diana Andreescu, o expoziție în care se poate vizualiza o altfel de expresie a artelor digitale.
Curator: prof. univ.dr. Daniela Constantin
Cu sprjinul: cramei “Pivnițele Birăuș Miniș”
Diana Andreescu este liceențiată în artele vizuale la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, specializare Design, Masteratul în arte (design industrial) la Academy of Florence Italia și doctoratul la Universitatea de Vest din Timișoara Facultatea de Arte și Design, unde predă începând cu anul 2005.
La debutul carierei artistice, preocupările sale se manifestau într-o zonă de proiectare, funcțională, între design și ceramică, după o categorisire aproape general valabilă, cu orientare estetică. Odată cu terminarea facultății și cum primele participări la expoziții, semniari, conferințe, domeniul de interes s-a tot lărgit, înglobând alte direcții mai ales din zona teoriei, a cercetării și experimantării.
Conceptul expoziției personale din cadrul Ornella Fusion Gallery, propune o perspectivă asupra poeziei ca sursă de inspirație, modelând natura sa versatilă și capacitatea de a se adapta la diverse dimensiuni ale vieții, inclusiv în mediul digital contemporan. Lucrările geometrice imploră privitorul să reflecteze la felul în care se simte fizic cu influența mișcării Op Art, care a exploatat iluziile optice pentru a face ca suprafața bidimensională a operei să pară să se miște, să vibreze și să strălucească. Întemeiată pe propriile experiențe optice și nu pe teoriile culorilor, matematică sau știință, am experimentat cu unități structurale, cum ar fi pătratele, ovalele, dungile și curbele în diverse configurații și culori pentru a explora răspunsurile fizice și psihologice ale ochiului. Un alt element introdus în lucrările sale este “Textul”. Termenul “Text” a căpătat în ultima jumătate de secol o răspândire atât de mare în literatura ştiinţifică din cele mai diverse domenii încăt s-a produs o adevărată inflaţie a semnificaţiei acestei noţiuni: vorba lui Jacques Derrida “il n’est rien en-dehors du texte”.
"ESTETIC | AESTHETIC, Arta percepției | The art of perception" - este o experiență transformațională care vă va îmbogăți sufletul și vă va conecta la esența pură a creativității umane. Fiecare piesă expusă este o expresie a creativității într-un mediu digital, reflectând capacitatea noastră de a integra arta tradițională cu noile tehnologii. Prin această simbioză, ne propunem să evidențiem evoluția artistică într-un context modern.
Spațiul expozițional este situat pe strada Gheorghe Lazăr nr.9A | clădire Office 700 | Timișoara.