Proiecția filmului documentar Artist.parcurs ideal (72 min., regia Roxane Borgna și Laurent Rojol, Franța).
Filmul Artist.parcurs ideal urmărește parcursul în viață și experiența a nouă absolvenți de studii teatrale din România din 2010 până în 2023, permițându-ne să explorăm fețe diferite ale României de azi.
Alături de protagoniști intrăm în realitatea vieții artistice, aflăm varietatea de posibilități de dezvoltare și descoperim modul în care viziunile și dorințele fiecăruia au influențat modele de existență și supraviețuire a artei și a artistului.
Documentarul Artist.parcurs ideal a fost realizat în cadrul proiectului Esprit de Roumanie din cadrul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 de către Asociația clujeană Colectiv A.
Proiecția filmului va fi urmată de o discuție despre oportunitățile tinerilor absolvenți de teatru și film de a-și găsi propriul drum, așa cum și-l vizualizează în viitor.