Asociația Club Sportiv Ateltico a fost înființată în 2013, având ca scop principal descoperirea, selecționarea, inițierea și pregătirea tuturor persoanelor, de toate vârstele, fără discriminare de gen, etnică sau religioasă. Disciplina de activitate a clubului sportiv este fotbalul, dată fiind experiența în acest domeniu a membrilor săi fondatori (Ioan Cristian Dancia, Adrian Bungău). De-a lungul aactivității ACS Atletico Timișoara a realizat selecții riguroase pentru descoperirea și promovarea celor talentați în acest sport, cu precădere a juniorilor, accentul căzând în special pe susținerea dezvoltării fizice și mentale a acestor tineri. ACS Atletico Timișoara a organizat propriile competiții și a participat la turnee în țară și în străinătate, creând un mediu de colaborare și de dezvoltare socio-emoțională pentru copiii implicați în proces. Activitatea ACS Atletico Timișoara se bazează pe principiile deschiderii către un număr cât mai mare de copii, de aceea în prezent, cca 200 de copii și tineri sunt angrenați în activitatea sportivă desfășurată de ACS Atletico Timișoara.

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.