Despre atelier

Acest atelier de mediere culturală și activități pedagogice în muzeu este dedicat cadrelor didactice, persoanelor care lucreazî cu copii ți adolescenți între 12-18 ani din Arad sau regiune și este moderat de Delia Popa.

Atelierul își propune familiarizarea personalelor implicate în învățământul arădean cu metode moderne și interactive pentru descoperirea patrimoniului local, precum și cu lucrările expuse în Muzeul de Artă Arad. Obiectivul principal este corelarea acestora la viața și lumea actuală cu o viziune asupra unor posibile strategii educaționale alternative.

Delia Popa este artistă vizuală și lucrează cu medii precum pictură, video, instalație, performance și proiecte participative. Tema sa actuală de cercetare este reprezentarea peisajului și a topografiei locale în relație cu conștientizarea ecologică, cu gentrificarea și cu schimbările climatice. Activează și ca pedagogă de artă și mediatoare culturală și contribuie la dezvoltarea abilităților de viață și a culturii vizuale în rândul copiilor și tinerilor. Începând cu anul 2013 a co-fondat și condus ArtCrowd-Artiști în educație, o asociație de educație prin artă. Din 2022 Delia este coordonatoare a secției Educație, Comunicare, Proiecte Culturale a Muzeului Național de Artă al României.

Condiții de participare și eligibilitate

Atelierul este dedicat cadrelor didactice sau persoanelor interesate să realizez activități educative în Muzeul de Artă din Arad. 

Termen de aplicare

19.10.2023

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.