Dezvoltată de Asociația Prezent Continuu, în colaborare cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis, AIO ilustrează creativ anxietatea și felul în care se manifestă ea în corp, traducând în sunet și imagine mai multe date de cercetare neuronală relevante.

Muzica AIO conține pasaje obținute din conversia unor semnale EEG în note muzicale. Videoportretele umanizează experiența și devin canal pentru emoția ta, traducând prin mimică, gesturi și mișcare diverse grade de anxietate.

Pe ecranele AIO rulează, în total, 55 de videoportrete însoțite de 5 compoziții sonore în format Quadrophonic, toate aferente mai multor grade de intensitate a anxietății resimțite. Lucrarea este interactivă și îți permite să modulezi imaginea și sunetul din spațiu printr-o interfață digitală amplasată în incintă. Explorează spațiul, selectează pe tabletă-interfață nivelul de anxietate pe care îl resimți în corp și alegerea ta este redată printr-o compoziție audio-vizuală.

Direcție artistică: Emilia Păunescu
Sound design: Bogdan Moroșanu
Imagine: Florin Constantin
Programare interfață interactivă: Dragoș Iulian Matei
Distribuție: Ada Galeș, Alexandra Bălășoiu, Cătălin Diaconu, Cezar Grumăzescu, Denis Bolborea, Denisa Diaconescu, Dragoș Iulian Matei, Ema Alexandrescu, Florin Constantin, Oana Pușcatu, Simona Dabija

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat și organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

SIMULTAN Festival 2023

SIMULTAN Festival 2023