ANAZ ȘI DRAGONUL | 25 de ore de teatru non-stop

ANAZ ȘI DRAGONUL, un spectacol pentru toate vârstele, se joacă duminică, 1 octombrie, la ora 11:00, în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara, în cadrul festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP.

Iar când spunem “PENTRU TOATE VÂRSTELE”, nu o facem doar pentru că sună bine.

ANAZ ȘI DRAGONUL e genul acela de spectacol la care cei mici se bucură pur și simplu, alături de: tătici, bunici, vecini, mămici, cupluri fericite, cupluri în curs de fericeală, etc.

ANAZ ȘI DRAGONUL este un basm fantastic despre dragonul bubos și urâcios din noi, care se metamorfozează în urma întâlnirii cu o zână posibilă.

Un spectacol plin de culoare, cu umor, cu muzică, cu dragoni, cu zâne și mai ales cu dragoste, cu multă dragoste.

Spectatorule atemporal, vino să fii martorul poveștii transformării lui Bu (un dragon urâcios și bosumflat) în urma unei călătorii inițiatice alături de Anaz, o creatură zănatecă și zânatică!

O poveste pentru adolescenții din noi, o tresărire, o adiere.
Un drum inițiatic al maturizării, o împărtășire a singurătății.
O poveste despre iubire, și cam atât. Dar e suficient, nu?

după o poveste de Bianca Babeș
Cu: Alexandru Romescu și Diana Cătănescu
Cu participarea fetiței Sonia Leia în rolul zânei spiriduș
Senografia: Alexandra Budianu
Aripi de zână: Beia Voicu
Muzică originală: Charlie Fălămaș
Sound design & aranjament muzical: Matli MC
Sound & mix live: Andy Boncea
Coregrafie: Alin State
Scenariu și regie: Bogdan Sărătean

25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP (ediția a XIII-a) este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Theatre Artistic Excellence, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

25 de ore de teatru non-stop (ediția a XIII-a)

25 de ore de teatru non-stop (ediția a …