Ateliere creative de pictura intuitiva

Atelierele de pictură intuitivă  sunt susținute în datele de miercuri 13 martie, vineri 15 martie, miercuri 20 martie, la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, de către facilitatorul specializat în art terapie - Cristina Bratu și au ca obiective principale perceperea artei ca mod de autocunoaștere și explorarea și stimularea creativității.

Aceste ateliere pentru elevi reprezintă o oportunitate captivantă și benefică pentru dezvoltarea expresivității artistice, creativității și stării de bine a participanților. Ele sunt concepute pentru a oferi un mediu inspirat și deschis, încurajând explorarea liberă a imaginilor și a culorilor. Atelierele de pictură intuitivă pentru elevi nu numai că dezvoltă abilitățile artistice, ci și promovează starea de bine, colaborarea și expresia liberă, contribuind astfel la o comunitate școlară mai vibrantă și conectată. Astfel vom crea spații de manifestare artistică, unde culorile și formele prind viață sub pensulele copiilor participanți. Picturile capătă sens și adâncime într-un proces creativ care încurajează expresia liberă și unele dintre acestea vor avea șansa să fie expuse publicului în expoziția de final a proiectului.

În cadrul acestor ateliere creative, copiii vor explora materiale artistice diverse și se vor împrieteni cu ele, vor folosi simțurile și imaginația, se vor bucura de libertate de exprimare a trăirilor prin artă, vor realiza lucrări artistice prin pictură și desen, dar și prin alte modalități creative inspirate de moment. 

Participarea elevilor la atelierele din cadrul acest proiect contribuie la dezvoltarea unei personalități autonome și creative.

Singurul lucru de care au nevoie acești copii este să spună DA bucuriei de a crea!

Scopul proiectului este stimularea creativității și îmbunătățirea stării de bine prin artă și cultură atât pentru profesori, cât și pentru elevi, prin diverse tehnici artistice (muzică, pictură, dans, video art) și oferirea de resurse interioare pentru a eficientiza educația emoțională, pentru a propune noi abordări pentru auto-exprimare și relaționare și a crește calitatea vieții, atât în rândul elevilor, cât și în rândul profesorilor.

Într-un peisaj cultural modern caracterizat de tehnologie avansată și schimbări sociale rapide, proiectul este conceput pentru a adresa nevoile specifice ale comunității educaționale de a oferi, pe lângă ghidaj, transmitere de informații și creare de abilități, și contexte de exprimare artistică liberă. Proiectul are ca fundament preocuparea pentru dezvoltarea holistică a indivizilor, îmbinând elemente tradiționale și digitale pentru a oferi o experiență culturală amplă și diversificată.

Parte din

Explorări artistice în educația modernă

Explorări artistice în educația modernă