Baba Karam este un performance participativ de 50 de minute și o petrecere de dans euforică ce pleacă de la dansul iranian cu același nume. 

Inspirat de petrecerile iraniene de acasă, mehmooni, și mișcările pe care dansatorii amatori din întreaga lume le-au trimis grupului artistic Ful, acesta a adus un omagiu potențialului dansului de a schimba și de a permite existența unor dorințe și identități interzise. 

În cadrul spectacolului, muzica și dansul se împletesc cu povești documentare și personale despre impactul pe care dansul îl poate lăsa în viețile oamenilor. Spectacolul este un omagiu adus celor doi coregrafi americano-iranieni influenți și bine-cunoscuți, Jamileh și Mohammad Khordadian, care au încurajat milioane de oameni din întreaga lume să danseze. Munca lor a schimbat perspectiva despre ce poate face dansul. 

Grupul artistic Ful este format din Nasim Aghili, Malin Holgersson, Rani Nair și Hanne Lindberg.

Evenimentul face parte din Luna Istoriei LGBTQIA+ Timișoara, organizată de Identity.Education.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

Poveștile noastre

Poveștile noastre