Bolyai200 Artă-Știință Fest este un festival internațional cultural interdisciplinar care îmbină multiple activități artistice și științifice: concurs de creație interdisciplinară pentru liceeni, conferință, discuții panel, workshop de arte vizuale, spectacol de teatru, concert de orgă și vioară, degustare de vinuri.

Evenimentul aduce în centru atenției personalitatea lui János Bolyai, care la 3 noiembrie 1823, la Timișoara a scris celebrul enunț: „Din nimic am creat o altă lume nouă”, prin care anunță descoperirea geometriei absolute Bolyai și a geometriei non-euclidiane (sau hiperbolice). Prin acest festival se promovează o valoare locală de valoare mondială, dar și mesajul din acest enunț care poate fi călăuzitor și în zilele noastre. Abordarea este interdisciplinară și îmbină știința cu arta în consens cu însăși personalitatea, familia lui Bolyai care a fost preocupat de diverse arii științifice și de arte. Festivalul este deschis publicului larg, își propune ca tema să inspire cetățenii de azi și să dezvolte identitatea locală.  

Aniversarea a 200 de ani de la scrisoarea Bolyai în 2023 este, de asemenea, inclusă în calendarul de evenimente al UNESCO, dar intenția comună ale partenerilor este de a crea un festival cultural interdisciplinar, organizat regulat.

PROGRAM

Vineri, 3 noiembrie 2023

  • 10:00 Atelier de creație și competiție, Centrul Reformat Noul Mileniu, club
  • 16:30 Bolyai și Timișoara – traseu cultural, plecare din parcarea UVT
  • 17:30 Spațiul, spectacol după István Kocsis, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
  • 19:30 Memorialul Bolyai, Centrul Reformat Noul Mileniu, biserică
  • 20:00 Concert de orgă cu Ciurtin Viorel, în program: Bach, Händel, Liszt, Brahms, Centrul Reformat Noul Mileniu, biserică
  • 20:40 Welcome Reception

Sâmbătă, 4 noiembrie 2023

  • 9:00 – 13:00 Sesiuni științifice, Centrul Reformat Noul Mileniu, biserică
  • 13:00 – 14:30 Pauză de masă, Casa Calfelor Kolping (Str. Doctor Ioan Bontilă 12-14)
  • 15:00 – 17:10 Sesiuni științifice, Centrul Reformat Noul Mileniu, biserică
  • 17:10 – 17:30 Pauză de ceai și de cafea
  • 17:30 – 20:00 Sesiuni științifice, Centrul Reformat Noul Mileniu, biserică
  • 15:00 – 15:30 From the Penrose tilings I’ve built the Poincaré Universe, expoziție de Dr. Renate Quehenberger , Centrul Reformat Noul Mileniu, subsol
  • 15:30 – 17:10 Origami Workshop, cu Dr. Renate Quehenberger, Centrul Reformat Noul Mileniu, subsol
  • 17:30 – 19:00 Geometrie tactilă, expoziție și workshop cu Dr. Lajos Szilassi, Centrul Reformat Noul Mileniu, subsol
  • 18:20 – 19:40 Sándor Téglásy prezintă volumul Relațiile protestante olandeze-maghiare dintre cele două războaie mondiale, de Maarten J. Aalders, Centrul Reformat Noul Mileniu, mansardă
  • 19:00 – 19:40 Performanțe de lectură, Centrul Reformat Noul Mileniu, club
  • 20:00 Recital de vioară din Paganini, cu Antonio-Leonard Agigheoleanu , Centrul Reformat Noul Mileniu, biserica
  • 20:45 Cină cu degustare de vinuri

Duminică, 5 noiembrie 2023

  • 9:00 – 10:40 Sesiuni științifice, Centrul Reformat Noul Mileniu, biserică
  • 10:40 – 11:00 Pauză de ceai și de cafea
  • 11:00 – 12:15 Sesiuni științifice și ateliere, Centrul Reformat Noul Mileniu, biserică
  • 12:15 – 12:45 Premieri. Închiderea evenimentului, Centrul Reformat Noul Mileniu, sala de concerte
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Cofinanțări: Filiala din Cluj a Academiei Maghiare de Științe (MTA KAB), Societatea Muzeului Ardelean (EME), Universitatea Óbuda (ÓU) Symmetry Foundation

Parte din

Bolyai200 - Artă-Știință Fest

Bolyai200 - Artă-Știință Fest