Colecția NFT Spotlight Heritage Timișoara 2023 - Lansare NFT I

Un moment inovator în ecosistemul cultural digital timișorean este lansarea, in februarie 2023, de către Universitatea Politehnica Timișoara a NFT-urilor (Non-Fungible Tokens) | Spotlight Heritage - Timisoara2023, o premieră în peisajul academic românesc. Universitatea a inițiat, începând cu anul 2020, acțiuni pentru adoptarea tehnologiilor blockchain în educație și industrii creative prin proiectul "EBSI4RO: Connecting Romania through Blockchain", care integrează European Blockchain Services Infrastructure (EBSI). Aceste NFT-uri vor fi disponibile pentru achiziție doar în anul 2023. Mai multe informații

Spotlight Heritage TM2023 NFT I

Tehnologia este cea care leagă trecutul de viitor și viitorul de trecut. MECIPT-1 (Mașină Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara) este primul „calculator” creat de o universitate din România, la 25 martie 1961, care a fost folosit în proiectarea unor structuri arhitecturale de anvergură și care utiliza benzi perforate pentru introducerea instrucțiunilor de programare în memoria sa. Prima frază tradusă cu succes din engleză în română, în timp real, a fost ”You explain the development of science and we help describe the examples” și a fost realizată de MECIPT-1 în 17 mai 1962.

Ceea ce definește imaginea acestui NFT este intersecția dintre codul mașinii, limbajul uman și perseverența unui colectiv de cercetători, profesori și studenți din cadrul Universității Politehnica Timișoara. O instituție care din 1920 s-a poziționat cu succes în avangarda tehnologică și care în prezent continuă să exploreze limitele tehnologice și ale inovației pentru o regiune mai creativă și mai sustenabilă. Acest NFT este primul din colecția Spotlight Heritage Timisoara 2023, integrat în proiectul aflat la intersecția dintre practicile artistice, celebrarea patrimoniului și tehnologia digitală.

 
Creat de: Universitatea Politehnica Timișoara și Muzeul Național al Banatului
Artist: Marius Jurca
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

Patrimoniul sub reflectoare Timisoara 2023

Patrimoniul sub reflectoare Timisoara 2023