COLLEGIUM: Laborator deschis Gavril Pop

IP Institutul Prezentului organizează a doua ediție a programului de rezidențe dedicat cercetării și rediscutării unor lucrări create de la începutul anilor 1990 în România, Serbia și Ungaria, împreună cu contextele acestora, urmărind colectivele artistice (temporare) și inițiativele solitare ca soluții pentru noi gesturi, uneori utopice la vremea lor.

În cadrul rezidenței sale, artistul Gavril Pop, care cercetează activitatea grupului Alb16 din Timișoara susține un laborator în zilele de 21-25 mai 2023. Participarea se face doar pe bază de înscriere.


GAVRIL POP x ALB16 (1991)

Grupul Alb16 era format din Simona Nuțiu, Sorin Vreme, Marcel Brăilean, Tiberiu Giucă și Ion Oprescu, de asemenea co-fondatori ai festivalului „Stare fără titlu”, 1991, un eveniment reper al perioadei, realizat de Ileana Pintilie la Muzeul de Artă din Timișoara. Din istoria și activitatea grupului, cu toate că importantă pentru acea perioadă, se păstrează puține documentații. Probabil cea mai cunoscută performanță a membrilor grupului constă într-o parcurgere a orașului în grup, ținîndu-se de mînă, în timp ce erau legați la ochi. Acțiunii i se putea alătura oricare dintre trecători și a făcut parte dintr-o serie de performanțe realizate în cadrul „Stare fără titlu”, care materializau o stare colectivă de apăsare și confuzie generală într-un context politic incert și instabil. 

Procesul de cercetare pe care artistul Gavril Pop îl deschide celor interesați (studenți, artiști, amatori de artă) să i se alăture propune explorarea următoarelor piste: punerea la punct a unui set de deprinderi legate de vedere/înțelegere, care au legătură cu generarea de cunoaștere; grupul artistic ca pretext, cu referință la contextul începutului anilor ‘90, care alătura multă incertitudine unui și mai mare entuziasm, dar și unor resurse extrem de limitate. Artistul urmărește în cadrul cercetării crearea de contexte sociale care vor include vizionări de film, activități de desen sau domestice, tururi prin oraș, unde să contextualizeze ce s-a întîmplat în 1991, cu scopul punctării unui nivel afectiv legat de memorie. 

GAVRIL POP este interesat de vizualizarea proceselor cognitive și de conjuncția elementelor cunoașterii. De asemenea se preocupă de relația publicului larg cu arta și colaborează constant cu fundații și asociații din Timișoara în programe de mediere culturală dedicate expozițiilor de artă contemporană. A publicat texte critice în Revista Arta și Revista 22. Ca artist a colaborat cu spații independente și platforme artistice ca Lapsus, Draft, Secret Garden (Timișoara), GAEP (București), Camera (Cluj). Recent a participat în programul de rezidență artistică a spațiului niki e.v. din Hanovra.


IP — Institutul Prezentului este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative creată de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban.

Programul „Uncensored Act”, în cadrul căruia are loc evenimentul, are în centru ideea de comunitate, acţiune și reflecţie colectivă, dezvoltare și schimb de resurse, de colaborare și solidaritate în spiritul unor valori comune, propunând un parcurs declanșat de istoria Timișoarei în contextul 1989 și conectat regional și internaţional prin conţinutul artistic propus.

Rezidențele sînt organizate în cadrul proiectelor „Uncensored Act” și „COLLEGIUM. O posibilă istorie a invizibilului”.

Parteneri: MV Sci-Art Center, Indecis artist run, The Secret Garden Bookshop

Imagine: Acțiunea Alb16, fotografie din arhiva Simonei Nuțiu

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara — Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

Uncensored Act 2023

Uncensored Act 2023