Comedie Infernală, un spectacol cu John Malkovich

Așa cum anunțam cu o lună înainte, Anotimpurile FEST-FDR aduc pe scena Teatrului Național un eveniment deosebit: celebrul actor american John Malkovich, în spectacolul THE INFERNAL COMEDY.

Ca urmare a interesului extraordinar pe care acest eveniment l-a suscitat în rândul publicului, Teatrul Național din Timișoara a suplimentat numărul de reprezentații. Așadar, avem plăcerea să anunțăm că spectacolul THE INFERNAL COMEDY va avea încă o reprezentație  vineri, 21 iulie 2023, de la ora 16:00, în Sala Mare a Teatrului Național. Biletele se pun în vânzare începând de duminică, 2.07.2023, ora 11, atât pe www.tntm.ro cât și la Agenția de bilete „Mărășești”.

Prin fascinanta și tulburătoarea poveste pe care o spune, prin delicatul  balans pe linia invizibilă dintre cei vii și cei morți, John Malkovich, secondat de celebra orchestră a Academiei din Viena și de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss, construiește cu fabuloasa lui prezență și cu uriașul său talent autobiografia fictivă a criminalului în serie Jack Unterweger, cel care, în anii '90, a provocat o dezbatere aprinsă privind carisma și psihopatia.

Reamintim că primele reprezentații anunțate ale spectacolului THE INFERNAL COMEDY sunt programate joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie, de la ora 19 și sunt posibile prin contribuția financiară privată a următorilor sponsori: Profi, Linde Gaz, Hamilton, Atos EVIDEN și Mewi, Bioclinica și MyPesel. Partener: Forumul Cultural Austriac. 

Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timișoara– Capitală Europeană a Culturii 2023” și este finanțat din fonduri private.

Parte din

Vocile orașului. Atelierul „Identitate” - Anotimpurile FEST-FDR

Vocile orașului. Atelierul „Identitate” - Anotimpurile FEST-FDR