Concert de orgă și pian Scott Brothers Duo (Anglia)

„...Uimitor de fluid și fără efort... muzicalitate extraordinară și un exemplu superb al modului în care un duo lucrează împreună.” sunt cuvintele folosite de publicația Organists Review pentru a-i descrie pe protagoniștii celui de-al cincilea concert din Festivalul Internațional de Orgă TimOrgelFest. Scott Brothers Duo, format din organistul Jonathan Scott, alături de fratele său, pianistul Tom Scott, vor fi prezenți pentru prima oară în Timișoara, duminică, 15 octombrie, începând cu ora 19.30, la Domul Romano-Catolic din Timișoara.

Cunoscuți în lumea întreagă pentru prezența și carisma lor, Scott Brothers Duo au pregătit un repertoriu care include patru aranjamente proprii (printre care Suita Peer Gynt de Edvard Grieg și Clair de Lune de Claude Debussy) și o compoziție a pianistului Tom Scott. Chi-Chi Nwanoku afirma la BBC Radio 3 că „nu contează dacă cunoști muzica sau nu, plăcerea pură și energia de la Scott Brothers Duo te face să te simți de parcă o cunoști și e ceva senzațional!”

Abia așteptăm să ne întâlnim cu energia fraților Scott și să ne lăsăm fascinați de interpretarea lor plină de entuziasm și pasiune!
 
Program
  • Wolfgang Amadeus Mozart (1759-1791) arr. Scott, Uvertura la opera Flautul Fermecat
  • Claude Debussy (1862-1918) arr. Scott, Clair de Lune (Suite Bergamasque)
  • Pietro Yon (1886-1943), Finale din Concerto Gregoriano
  • Edvard Grieg (1843-1907) arr. Scott, Suita Peer Gynt Nr.1 Op. 46, Dimineața (Morgenstemning), Moartea lui Åse (Åses død), Dansul Anitrei (Anitras dans), În peștera regelui munților (I Dovregubbens hall)
  • Tom Scott (n.1981), Timepiece
  • Franz Liszt (1811-1886) arr. Scott, Rapsodia Ungară Nr. 2
Proiectul face parte din Programul Cultural Național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii. Acțiune finanțată/cofinanțată de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.

Parte din

Ediția a XXIII-a a Festivalului Internațional de orgă TimOrgelFest 2023

Ediția a XXIII-a a Festivalului Internațional de orgă …