Conferință Andrei Miu - „Între Segregare și integrare: Ce știm și ce nu știm despre funcționarea creierului” - Seria Conectați la Viitor

Pe 4 noiembrie 2024, Universitatea de Vest din Timișoara are deosebita plăcere de a-l găzdui pe profesorul Andrei Miu, specialist în Neuroștiințe Cognitive și Genetică Comportamentală la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru o discuție captivantă despre complexitatea funcționării creierului.

Conferința, intitulată „Între segregare și integrare: ce știm și ce nu știm despre funcționarea creierului?”, face parte din seria „Conectați la Viitor” și va fi moderată de Andrei Rusu.

Andrei Miu, fondatorul și coordonatorul Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive, conduce cercetări inovatoare în domeniul emoțiilor și al sănătății mintale, cu un accent deosebit pe relația dintre experiențele traumatice timpurii și riscul de boli mintale. Printre proiectele sale recente, se numără studii despre mecanismele neurofiziologice prin care stresul și maltratarea în copilărie influențează sănătatea psihică, precum și cercetări despre reglarea emoțională și evoluția simptomelor de stres posttraumatic.

Parte din

Image placeholder project

Connect