Cum să nu te pierzi în întuneric - performance de Maria Leonenko și Anna Potyomkina

Din întunericul războiului ucrainian, o parte de lumină ajunge în Timișoara prin artă. Artiști ucrainieni invitați în cadrul proiectului după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după redefinesc spațiul interior al Cazarmei U prin noi lucrări!

Oksana Pohrebennyk-Tishenko, Maria Leonenko și Anna Potyomkina se află în Timișoara din 5 iunie și vor crea aici, în cadrul programului de rezidențe dedicate artiștilor ucraineni în colaborare cu Asortymentna kimnata și Office for Art din Berlin. 

Performance-ul participativ va avea loc vineri, 30 iunie, de la ora 19,00  și duminică, 2 iulie, de la aceeași oră,  în spațiul expozițional de la parterul Cazarmei U, în interpretarea artistelor Maria și Anna, ca parte a captivantei expoziții SPARKS IN THE DARK (Sclipiri în întuneric).

 “Lipsa completă și periodică a curentului electric în timpul penelor de curent în toate orașele Ucrainei a însemnat nu doar reconfigurarea practicilor zilnice obișnuite, a programelor de lucru și a mijloacelor de comunicare, ci și a nivelului de acces la informație ca nevoie de bază. „Cum să nu te pierzi în întuneric/How not to get vague in blackout” este o situație de acțiune comună cu publicul în condiția luminii limitate. 

Ceea ce scântei de lumină dezvăluie și ceea ce rămâne în întuneric formează o poveste pe care suntem capabili să o surprindem și să o explicăm pentru noi înșine, precum și un dans care a avut loc pentru noi personal. Cum ne poate mișca întunericul? Putem aplica întunericul și găsim soluții alternative pentru obținerea de informații? Ce practici noi apar în absența informațiilor și a luminii? Și, cel mai important, cum rămânem treji în întuneric?” 

Întrebări la care arta are răspuns. Întotdeauna. Și vineri, 30 iunie și duminică, 2 iulie.

Proiectul „după SCULPTURĂ/ SCULPTURĂ după” face parte din programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2023.

Parte din

după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după

după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după