Drum’n’Basme | Librăria La Două Bufnițe

Ca parte a stagiunii de dans contemporan DINAM, instalația performativă audio-video „Drum’n’Basme” este realizată de DJ-ul George Allen și VJ-ul Adrian Solomon. Aceasta va fi urmată de un atelier de mixaj sunet la care pot participa toți doritorii. 

La baza instalației „Drum’n’Basme” este conceptul de basm, ca factor de coeziune între generații. În 25 noiembrie 2023, la Librăria La Două Bufnițe, echipa artistică va recrea experiența unui basm, prin mijloace vintage (plăci de vinil redate cu ajutorul pick-up-ului și narațiune live) și contemporane (softuri de prelucrare a sunetului, proiecții video, light design). Aspect inedit al acestui proiect este îmbinarea poveștilor înregistrate pe plăci de vinil cu genuri muzicale electronice, precum: boom bap/beats instrumental/lo-fi/downtempo/trip hop/ethnic electronica/world music, conturând astfel un dialog între diferite perioade de timp și generații de oameni. Instalația performativă audio-video va începe la ora 18:00, iar durata acesteia este de cca. 60 de minute.

Fiecare reprezentație a instalației este urmată de un atelier de mixaj, susținut de George Allen. El va susține oferi câteva noțiuni de introducere în domeniul mixajului de sunet, explicând procesul de lucru la instalație și oferind tehnici elementare de prelucrare și armonizare a sunetului. Participanții vor avea posibilitatea să utilizeze echipamentul folosit în instalație sub supravegherea lui George Allen. Durata atelierului este de 1h30min și va începe la ora 19:00.

Instalația performativă audio-video „Drum’n’Basme” și atelierul de mixaj de sunet fac parte din cadrul celei de-a treia ediții a stagiunii de dans contemporan DINAM. Aceasta își propune să dezvolte noi audiențe pentru domeniul dansului contemporan și să pună bazele accesibilizării unei oferte culturale constante pentru publicul consumator de spectacole de dans contemporan și evenimente corelate cu acesta, prin 10 spectacole de dans contemporan, 3 proiecții de film de dans, 10 ateliere dedicate profesioniștilor (dans contemporan), 10 sesiuni Q&A și interviuri cu artiștii invitați, 4 ateliere de mixaj de sunet și 4 reprezentații ale instalației performative audio-video. 

Proiect realizat cu sprijinul Fundației Județene pentru Tineret Timiș și Centrului Național al Dansului București.

Parteneri: Teatrul Național Mihai Eminescu Timişoara, Cinema Victoria, Facultatea de Arte și Design Timișoara, Liceul de Artă Ion Vidu, Centrul Cultural German, Institutul Francez Timișoara, Faber, Iulius Town, Asociația Delazero, Contemporary Creative Dreamers,  Librăria la Două Bufnițe, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, iabilet.ro

DINAM 2023 face parte din Programul cultural național ”Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Parte din

Extensie DINAM - Drum'n'Basme

Extensie DINAM - Drum'n'Basme