Fundația Triade vă invită la expoziția după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după, care va avea loc între 4 și 30 noiembrie. Alătură-te nouă pentru un program plin de dialog captivant, evenimente sociale și o varietate de experiențe artistice, toate dedicate explorării întrebărilor fascinante care înconjoară lumea sculpturii. 
 
Conceptul curatorial care dă unitate acestor manifestări pornește de la faptul că în arta contemporană obiectul tridimensional și-a depășit condiția sau limitele.
 
În acest context, selecția curatorială va avea în vedere producții artistice care au la bază obiectul sculptural, dar care urmăresc o extensie temporală, spațială sau meta-spațială a acestuia, prin forme de expresie precum intervenția asupra spațiului ambiental, instalația de tip site-specific, intervențiile de tip Land Art, obiectul augmentat prin tehnologii computerizate, performance-ul sau arta relațională.
Această prezentare caleidoscopică a evoluției sculpturii românești va fi realizată prin 4 expoziții permanente, care vor fi accesibile publicului începând cu 4 mai:
  1. Expoziția 'Monumental și efemer. Memorie sculptată', curator: Ioana Vlasiu, abordează perspectiva istoric-tematică a sculpturii românești, având ca punct de pornire unul dintre arhetipurile sculpturii - coloana. În cadrul acestei expoziții, sunt prezentate multiple ipostaze ale coloanei în sculptura românească, avându-i ca expozanți pe artiștii: Mircea Cantor, Andrei Cădere, Ioana Ciocan, Reka Csapo Dup, Doru Covrig, Darie Dup, Teodor Graur, Grupul Sigma, Peter Jacobi, Peter Jecza, Aurelia Mihai, David Morar, Ciprian Mureșan, Paul Neagu, Ion Nicodim, Mihai Olos, Alexandru Păsat, Silvia Radu, Mircea Roman, Elena și Marcel Scutaru, Virgil Scripcariu, Aurel Vlad, Victoria Zidaru.
  2. Expoziția 'Responsive Matter', curator: Alina Șerban, vizează lucrul cu materiale care nu sunt in zona clasică a sculpturii și felul în care acestea sunt folosite pentru a răspunde conceptului artistic, evidențiind noi forme de interpretare și percepție a sculpturii în versiunea sa extinsă. Artiștii selectați sunt Nimbert Ambrus, Alexandra Satmari, Dan Vezentan, Adrian Kiss și Ioana Sisea.
  3. Expoziția 'Volum prin straturi', curator: Ciprian Mureșan, propune în fiecare spațiu expozițional câte un dialog între artiști. Gândind sculptura ca un proces de straturi adăugate sau reduse, prin diverse metode, pentru a face să iasă la lumină forma dorită, proiectul curatorial transferă simbolic această idee, imaginând straturi conceptuale adăugate care pot schimba funcția obiectelor. Artiștii invitați sunt: Andrea Anghel, Marieta Chirulescu, Norbert Costin, Mihai Iepure- Gorski, István László, Mihnea Mircan, Adriana Popescu, Silvia Radu, Cristian Rusu, Paul Stoie
  4. Expoziția 'Spark in the Dark', curatori: Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher, este realizată cu sprijinul Asociației Asortymentna Kimnata și are ca scop conexiunea între ideea de ruină, simbolizată prin experiența Ucrainei, cu cea de revitalizare prin intermediul artei. Expoziția este concepută ca un organism în continuă creștere și transformare, care ocupă și redefinește spațiul expozițional. Artiștii invitați în rezidențele de creație sunt Luka Basov & Krystyna Melnyk, Maria Leonenko & Anna Potyomkina, Oksana Pohrbennyk-Tishenko, Mariia Rusinkevych, Karina Synytsia / Sievierodonetsk. Invitați: Radu Cioca și Alex Miruțiu

Proiectul după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după este cofinanțat de Municipiul Timișoara, prin Programul
Inside Timișoara 2023 derulat de Centrul de Proiecte din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Culturii și este cofinantat de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2023.

Parte din

după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după

după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după

Evenimente asemănătoare

(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022
(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022

7 Decembrie 2022 – 31 Decembrie 2023
Memorialul Revoluției Timișoara

Expozițiile din cadrul „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” au un caracter permanent și pot fi vizitate …

Minitremu 10+
Minitremu 10+

17 Februarie 2023 – 4 Decembrie 2023, 10:00 – 12:00
Minitremu (un)learning Center

Cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, asociația Minitremu vă invită la inaugurarea unui …

Extr-Activism. Decolonizarea mineritului spațial
Extr-Activism. Decolonizarea mineritului spațial

12 Mai 2023 – 24 Iunie 2023
INDECIS Artist Run Space

EXTR-Activism prezintă poziții artistice care pun la îndoială noua cursă comercială pentru extracția de minerale …

Expoziția ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”
Expoziția ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara …

12 Mai 2023 – 23 August 2023
Muzeul Național Banatul – Mansarda B2

În anul 2023 expoziția ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, organizată în mansarda B2 …

Vezi mai multe