Equity in Romanian dance scene

Eveniment de networking pentru dansul românesc co-organizat cu Centrul Național al Dansului din București

doar pentru participanți români, limba română

Cum putem da sens unei discuții despre echitate în dansul contemporan în România, o țară în care domeniul se luptă pentru supraviețuire, în care majoritatea artiștilor au dublul rol de creator - producător, iar spațiile dedicate dansului contemporan sunt susținute în principal de eforturile constante ale artiștilor?

Care sunt acțiunile pe care le putem întreprinde la nivelul comunității naționale pentru a crea sisteme eficiente de susținere, împărtășire a practicilor și promovare încrucișată? Ce putem învăța de la organizațiile internaționale și de la sistemele lor de funcționare, printr-o privire care să treacă dincolo de neconcordanțele majore dintre poziția lor în sisteme naționale radical diferite din punct de vedere al dezvoltării față de cele din România? Cum ne putem plasa profesional într-o rețea organică care să sprijine indivizii și organizațiile care construiesc ecosistemul acestui sector artistic?

Cum putem trece dincolo de competiție și alianțe organice, într-o logică de cooperare uniformă și integratoare care să dea un impuls scenei de dans contemporan dincolo de limita supraviețuirii și dincolo de pragul de invizibilitate în mediile mainstream? Cum putem transpune la nivel național inițiativele de educație și intervenție culturală, pe care le desfășurăm punctual ca organizații, în cadrul diverselor proiecte inițiate care se adresează grupurilor vulnerabile, zonelor defavorizate, spitalelor, școlilor etc.?

Acestea sunt întrebările cheie propuse de Alexandra Bălășoiu care, alături de experiențele recente ale Centrului Național al Dansului din București în încercările lor de coagulare a sectorului de dans contemporan, vor ghida un format colaborativ experiențial de întâlnire și dialog între artiști, producători și profesioniști activi pe scena de dans contemporan din România.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

D.A.N.C.E.

D.A.N.C.E.