Expoziția Aici, acum tu nu exiști! | Laurian Popa

Evenimentul face parte din programul Noaptea Albă a Galeriilor, astfel încât galeria va rămâne deschisă până la ora 01:00, oferindu-vă mai mult timp pentru a explora noua serie de lucrări ale lui Laurian.
În același timp, în spațiul Jecza Projects, va avea loc prima expoziție personală în România și la galerie a artistei austriece Anita Schmid – „Transcendental Translation”.
 
Laurian POPA

Aici, acum tu nu exiști
Noua serie de picturi și desene realizate de Laurian Popa are în centrul ei ca subiect,spațialitatea. Atât cea specifică mediului iluzoriu, bidimensional al picturii, cât și cea extinsă,a noului spațiu construit prin raportul ei la privire și privitor. O temă despre limbajul picturii,tratată cu elementele picturii. Despre, sistemul deliberat de semne și indexări care formează domeniul auctorial artistic, chiar și pe cel pe care tindem să îl vedem ca aparținând unei individuații și materialități pregnante, cum este cel al picturii; despre cum vedem, sau cum suntem învățați să vedem, atunci când privirea ne este ghidată prin iconografii convenționale; despre morfogeneze de tot soiul, asta implicând și natura constitutivă a obiectelor fizice, reale, nu doar reprezentarea lor; despre timp și cum apare el într-un mediu prin excelență static.
(…)
- fragment din textul curatorial scris de Horațiu LIPOT
 
Colaborăm cu Cramele Recaș și Comun Caffe pentru a vă oferi o experiență completă.
Mulțumiri speciale către Banca Transilvania pentru sprijinul oferit.
Așteptăm cu nerăbdare să ne vedem sâmbătă!

Parte din

GRĂDINA TRIADE - SPAȚIU POLIMORF

GRĂDINA TRIADE - SPAȚIU POLIMORF