Fără Filtru

Trupa Fără Filtru s-a născut în pandemie. Basistul trupei ABB (ex-Amala), Kombell Cramba și Cris „Pappy” Irinoiu (ex-Labirint, Etajul 4, Fire Escape, The Stitch), se reunesc ad-hoc pe perioada pandemiei, fără intenția de a porni neapărat un proiect muzical, însă lucrurile au evoluat în mod neașteptat de natural spre compoziții proprii având ca subiect o radiografie a societății. În scurt timp, au realizat că există potențial pentru un nou proiect după doar cateva sesiuni împreună și au început să caute membru nou la secția ritmică, căutare ce a durat aproape doi ani. Au cooptat-o pe Carina Meluț, „Embrionul”, așa cum involuntar singura și-a dat ea porecla, la tobe. Născută în 2004, mezina trupei, Carina, a studiat baterie și chitară la Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românul” și contrabas, pian și canto clasic la Liceul de Arte „Sabin Păuța”, din Reșița. Până să se alăture celor din Fără Filtru, a activat un trupele Happy Girls, Red Flame și Sulph. 

Deși numele trupei duce cu gândul la „Carpați fără”, de fapt acesta se referă la inexistența filtrului pe canalul dintre gând și exprimarea acestuia pe cale verbală. Unicul posibil impediment în exprimare este poate acela impus de rimă, dar muzica este cu siguranță rock. Ce fel de rock? Fără Filtru lasă asta la decizia publicului.

Co-organizatori:
Muzicon.hub, Anturaj Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara

Finanțat de:
Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara

Parte din

Celebrarea orașului 2023

Celebrarea orașului 2023