Finisaj - Fluid 2.0 / Motion Data

Finisaj - Fluid 2.0 / Motion Data

/ Expoziție 13m10j

 

Fluid 2.0 / Motion Data ajunge la final. Aveți ocazia să descoperiți felul în care prin conexiuni interdisciplinare aducem împreună domenii diferite precum arta și sportul, vizualizările de date, mișcarea și baschetul... toate acestea sunt elemente ale expoziției de artă new media Motion Data creată de artistul 13m10j în cadrul proiectului Fluid 2.0. Vă invităm la finisajul expoziției care va avea loc în data de 24 octombrie între orele 16.30 și 20.00 și 25 octombrie 2024 – între orele 16.30 și 19.00 la DIGITAL:CANVAS\

Motion Data a pornit de la ideea de a converti mișcarea copiilor și a mingii în ceva estetic, folosind datele captate în urma exercițiilor din atelierele de baschet. În cadrul proiectului Fluid 2.0 am organizat două ateliere ghidate de Adina Stoiedin, adresate copiilor de la centrul Rudolf Walther, care au devenit sursa pentru creația artistică generată de 13m10j în colaborare cu Szlupek (programare).

13M10J - Marius Jurca este artist multimedia, co-fondator al studioului artouching și DIGITAL:CANVAS\.

Adina Stoiedin este jucătoare profesionistă de baschet, a jucat în Echipa Națională de Baschet a României și la diverse echipe de club în Europa. În prezent este antrenoare de baschet pentru copii.

Szlupek - Michał Szlupowicz este programator – cercetător de date de origine poloneză, absolvent al Universității de Tehnologie din Varșovia

Data: 

24 octombrie 2024 – între orele 16.30 și 20.00

25 octombrie 2024 – între orele 16.30 și 19.00

Acces: Gratuit - eveniment deschis publicului  
Locație: DIGITAL:CANVAS\ (spl. Peneș Curcanul nr. 4-5, et.1, C.30 – cu intrarea prin clădirea Azur.

Link: https://fb.me/e/7kL01tuD8

 

Proiectul Fluid 2.0 vorbește despre curgere, diversitate și colaborare. Este o călătorie experiențială din spațiul public spre conexiunea cu arta new media.

Proiectul Fluid 2.0 este organizat de studioul artouching și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. 
Parteneri: Asociația Culturală Marginal, Fundația Rudolf Walther, Aquapic, Asociația Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara, Azur
Parteneri media: Radio Timisoara, TVR Timișoara

Parte din

Fluid 2.0

Fluid 2.0