Institutul Blecher ediția 276

Clubul de lectură Institutul Blecher a devenit, în ultimii treisprezece ani, unul dintre cele mai frecventate și mai longevive evenimente de literatură contemporană din București și România – un vector de promovare eficientă a poeziei și prozei în spațiul public, prin cele 275 ediții (aproximativ 24 ediții pe an, cu frecvență săptămânală sau bilunară + cele 19 ediții desfășurate exclusiv online) în cadrul cărora au citit peste 500 de scriitori din paisprezece țări. 

Duminică, 23 aprilie 2023, va avea loc, la Timișoara, ediția cu numărul 276, unde se vor întâlni trei țări, prin trei scriitori: Marjan Čakarević (Novi Sad, Serbia), Anda Vahovan (Chișinău, Republica Moldova) și timișoreanul Alexandru Mărtinaș.

Moderatorul evenimentului va fi poetul, traducătorul și antologatorul Claudiu Komartin, care organizează acest eveniment recurent încă din 2009. Komartin este redactor-șef al revistei Poesis internațional și al Casei de Editură Max Blecher și redactor al revistei Tomis. Pentru ediția de anul acesta, de la Timișoara, invitații sunt Anda Vahnovan, Marjan Čakarević și Alexndru Mărținaș. 

Marjan Čakarević (n. 1978, Čačak) este un poet, traducător și eseist sârb. A absolvit Facultatea de Filologie din Belgrad, unde și-a susținut și teza de doctorat. A publicat volumele de poezie: Paragrad [Paraorașul, 1999], Sistem [Sistemul, 2011], Jezik [Limba, 2014, premiul „Miroslav Antić”], Sedam reči grada [Șapte cuvinte ale orașului, 2014] și Tkiva [Țesuturi, 2016, premiul „Branko Miljković”]. Din 2014, este membru în redacția revistei culturale „Polja” din Novi Sad.

Anda Vahnovan (n. 1978, Chișinău) a studiat la Chișinău și la Cluj, unde și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Sociologie a Universității „Babeș-Bolyai”. A emigrat în 2017 la Londra, unde trăiește în prezent. A publicat în 2022 volumul de poezie Sârme și volumul de proză Underground: povestiri londoneze.


Alexandru Mărtinaș (n. 1977, Deva) trăiește în Timișoara din 1996, când a venit să studieze Economia la Universitatea de Vest. Scrie poezie și texte dramatice, colaborând în 2022 cu Vlaicu Golcea la proiectul acestuia, Teatrul Postnațional Interfonic. Tot anul trecut, a fost pe lista scurtă a Concursului de debut „Max Blecher” (ediția a XII-a).

Artist: Claudiu Komartin

Proiect realizat cu sprijinul unei burse de creație artistică Energie! acordate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”

Parteneri: Casa de Editură Max Blecher, Revista literară Polja, crama AGAPE, librăria La
Două Bufnițe, Mononom, DARAVERE concept store, TOMAGRAPH.

Parte din

Institutul Blecher ediția 276

Institutul Blecher ediția 276