Proiectul „Jazz și viață socială în comunism” al Arhivei de Sunet explorează anul acesta bogata istorie a jazz-ului românesc în perioada socialistă. După o documentare a Festivalului de Jazz de la Sibiu în intervalul 1974-1989 și o expoziție recentă dedicată acestuia în același oraș, ne îndreptăm acum atenția asupra jazz-ului timișorean.
Cum s-a manifestat scena de jazz din Timișoara în perioada de dinainte de 1990?
Ce impact a avut asupra vieții sociale și culturale a orașului?
Care au fost conexiunile sale internaționale?
Duminică, 𝟭𝟯 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟳, Casa Artelor, Sala Studio
Invitat: Ioan Băcălete
Figură emblematică a scenei de jazz timișorene, Ioan Băcălete vine la o întâlnire cu publicul pentru a vorbi despre experiența sa de lider al clubului de jazz local și de organizator al International Jazz Workshop.
-
Organizator: Centrul Dialectic
Parteneri: Uniunea Compozitorilor din Croația, Asociația Minitremu, Jazz Updates, Casa Artelor - Direcția Județeană pentru Cultură Timiș
Parteneri media: Radio România Cultural, Scena 9
Proiectul „Jazz și viață socială în comunism” este dezvoltat de Centrul Dialectic și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Proiect cofinanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.