Cea mai frumoasă echipă e alături cei dragi, așa că ia-ți familia și fă-ți o echipă de baschet imbatabilă!
La evenimentul Baschet în familie te așteaptă o zi plină de distracție și activități interactive dedicate sportului, în special baschetului. Jocuri, concursuri, antrenamente libere și demonstrații care să inspire dragostea pentru acest sport sunt doar câteva din acțiunile propuse, pe lângă o serie de concursuri tematice, precum:
- Concurs de aruncări de 3 puncte – părintele și copilul trebuie să arunce și să marcheze fiecare din aceeași poziție. Cine marchează mai multe coșuri câștigă
- Concurs 3x3 pe familii – se formează echipe de 2 adulți și 2 copii și se organizează meciuri amicale între familii
- Concurs SKILLS părinți versus copii – concurenții parcurg un traseu cu diferite driblinguri și aruncări la coș
Evenimentul își propune să le arăte copiilor și tinerilor că există modalități distractive și benefice de a petrece timpul liber, și să le sugereze părinților activități care contribuie la dezvoltarea fizică și socio-emoțională a copiilor lor.
Vino și consolidează-ți relațiile de familie, petrecând timp de calitate împreună!