LA PAS 2024 - Festival de hrană și cultură sustenabilă

Aducem împreună din nou hrana și cultura, gătim, degustăm, educăm, cântăm, producem și livrăm BINE, pentru OAMENI: Festivalul LA PAS 2024 are loc în perioada 4-6 octombrie, în cartier, un alt cartier al Timișoarei de data aceasta, la Casa Tineretului.

Încetinim ritmul împreună, pentru că LA PAS este despre SLOWING DOWN, SLOW FOOD, SLOW FASHION și viața în ritmul ei firesc și natural, alături de voi, comunitatea LA PAS, cea care contribuie și e parte din acest eveniment-manifest pe care Asociația CRIES - Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare l-a inițiat din dorința de a promova producția sustenabilă de hrană și cultură, precum și consumul responsabil și durabil.

LA PAS 2024 înseamnă trei zile de festival în care celebrăm gastronomia artizanală, cultura sustenabilității și hrana bună, curată și etică.

Trei zile alături de oameni implicați din comunitate, cu preparate uimitoare, produse și creații autentice, cu ateliere pentru mici și mari, cu dezbateri vitale și concerte de poveste.

Vor fi alături de noi:

  • Mici producători și artizani
  • Asociații de producători și cooperative
  • Întreprinderi sociale și actori din Economia Socială
  • Manufacturi locale și berării artizanale
  • Școli implicate în proiecte de Educație pentru schimbare.

Pentru ediția LA PAS 2024 pregătim:
• ATELIERE CULINARE cu bucătari și promotori ai gastronomiei artizanale, cu ingrediente de sezon;
• DEGUSTĂRI DE PRODUSE de la mici producători, produse ecologice și provenite din Comerțul Echitabil;
• CONCERTE organizate de Time to Rock, parteneri ai evenimentului;
• Deja celebra noastră SUPĂ ANTI-RISIPĂ: gătim împreună o supă din alimente salvate;
• ATELIERE EDUCAT̗IONALE și ACTIVITĂT̗I UTILE s̗i FRUMOASE pentru copii și adulți;

Și alte SURPRIZE pe care vi le vom dezvălui pe parcurs.

Proiectul este cuprins în Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.

Parte din

LA PAS în cartier

LA PAS în cartier