MUTAT DE LA NOI | 25 de ore de teatru non-stop

MUTAT DE LA NOI: îmbină teatrul cu cinematografia și artele vizuale.

Spectatorul este împins într-o călătorie în care simțurile îi sunt provocate, devenind parte din povestea lui Mbaye, un senegalez care se îmbarcă pe un vapor de migranți clandestini cu destinația Europa.

De-a lungul călătoriei, Mbaye rememorează anumite momente și personaje cheie din copilăria lui. Monologul său interior este presărat de interviuri și scurte intervenții filmate în Europa, Africa, America de Sud și Asia.

Călătoria lui Mbaye este călătoria a sute de mii de oameni care fug de război, de sărăcie, de foamete. Chiar mâine, caruselul istoriei te-ar putea dezrădăcina și pe tine, obligându-te să fugi, să lași totul în urmă.

În acest malaxor al mutării, al migrației, o dimensiune ocultă pare că ne guvernează destinele, fie că o numim voodoo în Africa, sau farmece/ vrăji în mediul rural românesc.

Puzzle-ul este întregit de povestea doamnei Pârvu din Comloșu Mic, redată de actrița Dana Taloș sub forma unui monolog filmat. De aici aflăm că ritualul magic de salvare de la moarte a unui copil bolnav presupunea în Banatul anilor ’50 similitudini neașteptate cu practici voodoo de pe continentul african. Mărturie stă interviul lui Alexandru Drăgan, înregistrat în cadrul proiectului “Cămine în Mișcare” în anul 2019, în Comloșu Mic, un spațiu al celor deportați, “mutați de la noi”.

25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP (ediția a XIII-a) este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Theatre Artistic Excellence, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

25 de ore de teatru non-stop (ediția a XIII-a)

25 de ore de teatru non-stop (ediția a …