NATURA în Cartierul PeriFEERIC

FABRICULTURA revine în 2023 cu o ediție DE POVESTE în care epoca basmelor se împletește cu era digitală într-un melanj cultural plin de suflet și folclor.
 
Pentru ediția de anul acesta, am ales să continuăm activitățile care au avut impact real în comunitățile marginalizate ale Timișoarei.
 
Anul trecut, împreună cu prietenii de la Timișoara Prin Alți Ochi, cu sprijinul Departamentului de Geografie din cadrul Universității de Vest Timișoara, a Liceului Teoretic Special “Iris” și a Asociației Ceva de Spus, am organizat primul tur ghidat al cartierului Fabric pentru nevăzători.
 
Atunci am realizat și o broșură tactilă, ce conține harta cartierului, precum și detalii interesante din trecutul și prezentul acestei zone, printate in alfabet braille și cu elemente în relief ce ajută la o descifrare tactilă a secretelor Fabricului.
 
Anul acesta ne-am propus să ducem această idee și mai departe, cu un tur inedit a Naturii din Cartierul PeriFEERIC!
 
Cum?
  • Cu Biciclete Tandem conduse de Piloți special instruiți, de la curtea Faber până la terasa D’arc Mal (Podul Mihai Viteazu)
  • Cu Vaporul “Pelican” de la Stația Vaporetto Catedrala Mitropolitană până la Podul Iuliu Maniu și înapoi.
 
Când?
În 17 Iunie 2023, de la ora 14.
 
Unde?
Punct de plecare și retur - curtea FABER, Splaiul Peneș Curcanul 4-5.
 
Cine poate participa?
Acest formular este pentru înscrierea persoanelor cu deficiențe de vedere la tur. Dacă sunteți interesați, vă rugăm să completați răspunsul la întrebările următoare până în data de 10 Iunie:
https://forms.gle/JaCQhgRkaKYRxc8t5
 
Dacă doriți să participați ca și pilot de bicicletă tandem, vă puteți înscrie folosind acest formular:
https://forms.gle/oZLUxdMioYSaDw9w7
 
Calificarea pentru a fi pilot de bicicletă se face în urma unui curs practic efectuat la o dată anterioară evenimentului principal. Rugăm să se înscrie DOAR bicicliști cu experiență, de preferat sportivi de profesie în acest domeniu. Mulțumim pentru înțelegere.
 
Informații practice:
 
Turul este compus din două etape astfel:
 
  • Biciclete tandem: - traseu de 5 km lungime pe pista special amenajată de pe malul Begăi și dureaza o oră și jumătate. Turul presupune și un ghidaj turistic prin parcurile principale de pe traseu, fiind însoțit de o broșură tactilă cu hărțile parcurilor.
  • Vapor Pelican: - traseu de 4 km la bordul Vaporului Pelicanul, unde va continua ghidajul turistic și se vor servi băuturi răcoritoare și gustări.
 
Participarea la tur este gratuită, dar numărul de participanți este limitat de numărul de biciclete și de piloți de care dispunem. După înscriere, vă vom contacta telefonic pentru reconfirmare. Vă așteptăm cu drag!
Fabricultura este un proiect de activare comunitară conceput și implementat de Asociația Cetatean De Traian. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara , cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii

Parte din

FABRICULTURA - PeriFEERIA

FABRICULTURA - PeriFEERIA