Noaptea Campusului Deschis

Noaptea Campusului Deschis se întoarce pe 28 septembrie 2024 de la ora 18:00, ca parte a Nopții Cercetătorilor Europeni, și promite o seară de neuitat la Universitatea Politehnica Timișoara!

Acest eveniment este o invitație de a explora și de a vă conecta cu diverse forme de expresie. De la instalații artistice, până la experiențe de realitate virtuală, acest traseu vă poartă printr-o călătorie captivantă prin inovația creativă. Fiecare locație din traseu dezvăluie o poveste unică, transformând campusul într-o galerie dinamică sub cerul nopții.

Participă la ateliere și laboratoare interactive, unde știința prinde viață prin experimente spectaculoase și demonstrații tehnologice care vă vor deschide noi perspective asupra lumii înconjurătoare. Atelierele practice vă vor oferi ocazia de a deveni cercetători pentru o seară, experimentând și aplicând concepte științifice într-un mod direct și captivant. Expozițiile de cercetare vor dezvălui cele mai noi și interesante proiecte, prezentate într-un mod interactiv și vizual, care vă vor inspira și  vor stârni curiozitate, provocându publicul să descopere frumusețea ascunsă a cunoașterii.

Vă invităm să explorați un spațiu dinamic unde veți putea participa la ateliere interactive și demonstrații tehnologice, vă veți putea relaxa în zone dedicate și conecta cu comunitățile creative din orașul nostru. Vă oferim ocazia să vă implicați în activități care îmbină educația, arta și divertismentul, într-o atmosferă menită să stimuleze colaborarea și dialogul, totul într-un mediu relaxat, potrivit pentru oricine. Conectează-te cu oamenii din comunitatea locală și simte ce are aceasta de oferit.

Parte din

Enhance : UPT Campus Creativ

Enhance : UPT Campus Creativ