Pe Baba Dochia o urmăresc trei legende, toate cu un final tragic. În primele două, este o femeie bătrână, care la început de primăvara urcă cu turma de oi pe munte, crezând că vremea va fi bună, luând pe ea nouă cojoace. Vremea e, într- adevăr, frumoasă, așa că în fiecare zi, leapădă câte un cojoc. Până în cea de-a noua zi, când pornește un vifor cumplit, din pricina căruia ea va îngheța în vârful muntelui împreuna cu oile sale. Cea de-a treia ne vorbește despre o Dochia, care este o fată foarte frumoasă, o prințesă, fiica regelui Decebal, care, odată cu invazia romană, ca să nu cadă pradă lui Traian, care s-ar fi îndrăgostit de ea, fuge în munte, unde se roagă de Zamolxe să fie transormată în stană de piatră. Rugă de care Zamolxe ascultă.
Ce am simțit eu e că prea puțin din povestea ei a ajuns la noi. Cine a fost, cu adevărat, Baba Dochia? Pe cine a iubit? De ce a plecat, de fapt, în pădure? Dacă știa să descânte? Dacă pe iubitul ei, l-a chemat, simplu, Ioan? Dacă ielele pădurilor au un rol esențial în povestea ei? Dacă Dochia a fost, o fată tânără de fapt?
O poveste despre o fată simplă, pe nume Dochia, dintr-un sat de munte, care a devenit, fără să-mi dau seama neapărat, povestea generațiilor de femei a familiei mele.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Rezervări 0751892340- Teatrul Auăleu