Prezentări ale unor invitați din zona patrimoniului cultural din lemn pe teme actuale de conservare și valorificare în diferite contexte

10-11 august (h 20:00-22:00): Vom susține o serie de conferințe ale unor experți în domeniul patrimoniului, de la specialiști în domeniul arhitecturii la reprezentanți ai instituțiilor decidente, abordând teme legate de importanța valorificării patrimoniului de lemn din România: starea de conservare, relația cu comunitatea locală, rolul patrimoniului de lemn în memoria colectivă, soluții concrete de salvgardare/restaurare și valorificare a acestui tip de monumente istorice.

Totodată, se va discuta, alături de o serie de invitați din străinătate, importanța patrimoniului cultural din lemn în cultura europeană.

12 august (9:00-18:00): Tur ghidat cu invitații la Crivina de Sus, Povergina și Românești, trei exemple inedite de biserici de lemn din zona Banatului. Acesta va fi curatoriat de Alexandru Baboș, în prezența experților care au susținut conferințe în zilele anterioare, mutând astfel, dialogul de la masă, in situ. Turul este dedicat publicului larg, iar transportul este asigurat de către Asociația Biserici Înlemnite, în baza înscrierii prin formular; locurile sunt limitate. 

13 august: În parcul Regina Maria, va avea loc o masă rotundă, unde se vor extrage concluziile rezultate în urma discuțiilor din 10-11-12 august.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

Oglinda de lemn II

Oglinda de lemn II