Universitatea de Vest din Timișoara vă invită joi, 14 noiembrie 2024, de la ora 10:00, în Amfiteatrul A01 la un eveniment dedicat celebrării centenarului uneia dintre cele mai importante lucrări din cultura română: Istoria civilizației române moderne, de Eugen Lovinescu.
Simpozionul „Efecte de ecou” va reuni personalități marcante ale culturii și literaturii române, printre care Mircea Dumitru, Mircea Martin, Vladimir Tismăneanu, Grațiela Benga, Alexandru Ruja, Mircea Mihăieș și Marta Petreu. Aceștia vor explora impactul profund pe care opera lui Eugen Lovinescu l-a avut asupra modernizării și dezvoltării culturii românești și vor analiza relevanța ideilor sale într-un context contemporan.
Inițiativa își propune să readucă în discuție temele și valorile fundamentale pe care Eugen Lovinescu le-a susținut, contribuind astfel la înțelegerea și promovarea multiculturalismului în România.