staubkinder | TESZT 2024

Această creație a cie. toula limnaios este inspirată din muzica lui Gustav Mahler și le este dedicată copiilor țărânei care suntem. Suntem profund înrădăcinați în amintirile noastre individuale și universale. În „staubkinder” (copiii țărânei), ne lăsăm duși într-o lume absurdă și confuză. O lume asemănătoare cu a noastră, cu aspectele critice și complexitatea prezentului și acest spațiu incert numit viitor. Copiii țărânei caută o priză – pământul pe care li se sprijină picioarele le este străin. Deranjant și poetic în același timp... „Există un tablou de Paul Klee numit „angelus novus”, care înfățișează un înger ce arată ca și cum ar fi pe cale să se îndepărteze de ceva la care se uită. [...] Probabil că și-ar dori să zăbovească, să trezească morții și să pună cap la cap ceea ce a fost spulberat. Dar vântul suflă a furtună din paradis și se prinde în aripile lui, fiind atât de puternic încât îngerul nu le mai poate închide. Această furtună îl împinge inexorabil către viitor, căruia îi întoarce spatele, în timp ce mormanul de dărâmături dinaintea lui crește spre cer. Ceea ce numim progres este această furtună.”

(Walter Benjamin, „Despre conceptul de istorie”)

***

Concept, coregrafie: Toula Limnaios

Muzică: Gustav Mahler 

Dans, creație: Daniel Afonso, Francesca Bedin, Laura Beschi, Félix Deepen, Karolina Kardasz, Enno Kleinehanding, Amandine Lamouroux, Hironori Sugata

Regizor tehnic, lighting Design: Felix Grimm

Spațiu, costume: Antonia Limnaios, Toula Limnaios

Lumini, tehnică scenă: Domenik Engemann

Relații cu publicul: Sarah Böhmer

Turneu, colaborări: Marie Schmieder

Distribuție: FAUVES – agency for the performing arts

Sponsori: cie. toula limnaios este sprijinit de către Departamentul Senatului pentru Cultură și Coeziune Socială, Berlin.

.

Restricție de vârstă: fără restricție de vârstă

Durata: 1 h

Spectacol nonverbal

Parte din

TESZT 2024

TESZT 2024