Synchromesh Extended – Closing Brunch

S𝐲𝐧𝐜𝐡𝐫𝐨𝐦𝐞𝐬𝐡 𝐄𝐱𝐭𝐞𝐧𝐝𝐞𝐝𝐂𝐥𝐨𝐬𝐢𝐧𝐠 𝐁𝐫𝐮𝐧𝐜𝐡 este evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului Synchromesh Extended și în special a lucrărilor realizate în cadrul acestuia de către participanți. Evenimentul va avea loc duminică, 26 noiembrie, între orele 11:00-13:00, la Nemesis Art Club (Bastionul Maria Theresia).

Publicul prezent va asculta creațiile radiofonice, iar apoi va participa la discuții, în compania autorilor - stagiarii Școlii de Vară - și a organizatorilor, despre 𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐚𝐝𝐢𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐜 ca opțiune de carieră pentru persoane cu dizabilități și din medii defavorizate, precum și despre sustenabilitatea și accesibilitatea acestei forme de artă.

Invitat special în cadrul evenimentului este regizorul Mihai Lungeanu, cvadruplu câștigător al premiului UNITER pentru teatru radiofonic și mentor al Teatrului Portabil Timișoara.

Synchromesh Extended – Closing Brunch este un eveniment deschis publicului timișorean (și nu numai), astfel că oricine este binevenit.

Despre Synchromesh Extended:

Proiectul Synchromesh Extended organizat de Teatrul Portabil Timișoara (Asociația HOINART) a oferit formare în domeniul teatrului radiofonic pentru artiști, educatori, specialiști în dezvoltare comunitară și producători de teatru la început de carieră, în cadrul unei școli de vară internaționale care a avut loc în perioada 28 august - 8 septembrie 2023 la Timișoara.

Participanții au avut ocazia de a lucra alături de delegați și tutori experți din Irlanda, Marea Britanie, Ungaria, Albania, Italia, Ucraina și Georgia.

Școala de vară a oferit o introducere în teatrul radiofonic ca formă de artă. Simpozioanele din cadrul școlii de vară au avut două direcții: una care s-a concentrat pe modul în care teatrul radiofonic poate fi folosit în cadrul comunității și una care s-a concentrat pe teatrul radiofonic ca formă de artă a viitorului.

Participanții s-au bucurat de seminare susținute de experți internaționali, fiind invitați să aleagă din o serie de module generale și unele care s-au adresat specific nevoilor lor.

Seminarele s-au axat pe oportunitățile de incluziune oferite de teatrul radiofonic persoanelor cu dizabilități, refugiaților etc. În urma școlii de vară, participanții au primit o formare suplimentară și au fost invitați să realizeze o lucrare, fie independent, fie împreună cu un grup comunitar.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LoB2023+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

Synchromesh Extended

Synchromesh Extended