Piața Libertății a fost centrul Timișoarei medievale care în anii de ocupație otomană, aici s-au aflat bazarul, baia mare și o moschee, după care a primit denumirea de Piața Armelor și ulterior Piața Prințul Eugen. Numele de astăzi l-a primit pentru prima dată în 1848, atunci când din balconul Primăriei, edilul șef de atunci a anunțat adeziunea cetățenilor la revoluția maghiară.

Funcția principală a pieței în secolul al XVIII-lea a fost una militară, fiind locul în care se adunau trupele armate pentru prezență și defilare. Cazinoul, o clădire impozantă aflată în această piață a fost construit în stilul barocului târziu cu elemente rococo, găzduind încăperi mari și o sală festivă pentru baluri ale ofițerilor, cu scări cu balustrade de marmură care duc către o terasă deschisă către piață.
În prezent un spațiu deschis activităților culturale în aer liber, Piața Libertății este una din zonele din Timișoara cu un trecut impozant, dar și subiectul unor numeroase dezbateri legate de aspectul său.

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.