Podul Mitropolit Andrei Șaguna, numit odinioară Podul Episcopilor, a fost dat în folosință în anul 1913. Încă din perioada anterioară revoluției de la 1848/1849 aici exista un pod de lemn, care a fost întărit și reparat în repetate rânduri. În 1911, în cadrul unui program mai amplu al municipalității timișorene de amenajare a unor poduri noi, a fost luată hotărârea de a se înlocui vechiul pod de lemn cu un pod modern.
Pentru realizarea proiectelor de arhitectură ale podului a fost contactat arhitectul Gerster Kálman din Budapesta, efectuarea proiectului tehnic al podului revenindu-i lui Lád Karoly, inginer la oficiul ingineresc din orașul de pe Bega. Lățimea proiectată a căii pe pod era de 10 metri, o valoare considerată foarte mare pentru nevoile acelor vremuri. Cu excepția unor mici sincope, datorate condițiilor meteo deseori nefavorabile în anul 1912, lucrările au decurs bine. Spre sfârșitul anului 1913, podul a fost dat în folosință, atât pentru pietoni cât și pentru circulația vehiculelor. Odată cu darea în folosință a noului pod au început lucrările de demontare ale vechiului pod care era ultimul pod de lemn și în același timp unul dintre cele mai vechi din Timișoara.
Conform intențiilor inițiale, proiectul avea ca model celebrul Pod Carol din Praga, urmând să aibe la cele două capete câte două statui, care să reprezinte patru episcopi de seamă ai diecezei romano-catolice de Cenad. Izbucnirea Primului Război Mondial a zădărnicit însă realizarea acestui plan. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-a intenționat lărgirea podului, însă planul nu s-a concretizat.
(sursa spotlight-timisoara.eu)
Pentru realizarea proiectelor de arhitectură ale podului a fost contactat arhitectul Gerster Kálman din Budapesta, efectuarea proiectului tehnic al podului revenindu-i lui Lád Karoly, inginer la oficiul ingineresc din orașul de pe Bega. Lățimea proiectată a căii pe pod era de 10 metri, o valoare considerată foarte mare pentru nevoile acelor vremuri. Cu excepția unor mici sincope, datorate condițiilor meteo deseori nefavorabile în anul 1912, lucrările au decurs bine. Spre sfârșitul anului 1913, podul a fost dat în folosință, atât pentru pietoni cât și pentru circulația vehiculelor. Odată cu darea în folosință a noului pod au început lucrările de demontare ale vechiului pod care era ultimul pod de lemn și în același timp unul dintre cele mai vechi din Timișoara.
Conform intențiilor inițiale, proiectul avea ca model celebrul Pod Carol din Praga, urmând să aibe la cele două capete câte două statui, care să reprezinte patru episcopi de seamă ai diecezei romano-catolice de Cenad. Izbucnirea Primului Război Mondial a zădărnicit însă realizarea acestui plan. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-a intenționat lărgirea podului, însă planul nu s-a concretizat.
(sursa spotlight-timisoara.eu)
