Podul Dacilor sau podul de la Piața de Fân din Badea Cârțan, cum îi spun localnicii. A fost construit în 1909, era utilizat de tramvaie, dar și de vagoanele de cale ferată ce făceau legătura între uzinele din Cartierul Fabric și gară. Pe amplasamentul acestuia exista și înainte un pod care traversa Canalul Morii și Canalul Plutaritului.
Actualul pod a fost construit în 1989, refăcut practic, sub expertiza dr. ing. Árpád Jancsó. Până în anul 1924, podul din Piaţa de Fân a purtat două nume - maghiar și german: Széna-téri híd, Heuplatzbrücke. A primit denumirea de Podul Dacilor în 1924. Conform planurilor și datelor tehnice, sistemul static al podului din Piaţa de Fân era grindă continuă pe mai multe reazeme și trei deschideri.