Cătălin Creţu are o dublă formaţie, de inginer în profilul electromecanic şi muzician, dobândită prin urmarea cursurilor Facultăţii de Maşini şi Instalaţii Electromecanice la Universitatea Tehnică din Petroşani, Facultăţii de Muzică din cadrul Universității de Vest Timișoara şi Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţiile Pedagogie muzicală şi Compoziţie.

Cătălin Creţu a continuat studiul artei sunetelor în cadrul Studiilor aprofundate în compoziție, ca bursier Erasmus, (2001-2002) și al unui master în Compoziţie multimedia (2006-2008), ambele absolvite la Hochschule für Musik und Theater Hamburg, apoi a obținut titlul de doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Bursier al Colegiului Noua Europă și al Şcolii post-doctorale MIDAS, Cătălin Creţu are o creaţie bogată în care se regăsesc lucrări în diferite genuri, de la muzică de cameră, corală şi opusuri simfonice la muzică electronică, muzică asistată de calculator, lucrări multimedia interactive, etc.


Din 2008, Cătălin Crețu este cercetător ştiinţific la Centrul de Muzică electroacustică şi Multimedia și cadru didactic asociat al Universității Naționale de Muzică din București, iar din 2002 membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Din 2012 este director executiv al Festivalului Internațional de Arte Noi InnerSound.

Foto credit: Sabina Ulubeanu

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.