Cinty Ionescu este o artistă cu un interes constant pentru colaborarea interdisciplinară și experiment. Și-a propus să exploreze noi forme de expresie la intersecția mai multor domenii artistice, între artele vizuale și performance- ul live, între teatru pe scenă și teatru digital, între instalații performative și instalații in situ.

Majoritatea proiectelor demarate de Cinty au o amplă componentă documentară. Cinty a lucrat la peste 40 de spectacole de teatru și dans, și a susținut sute de reprezentații live ce includ multiple colaborări cu muzicieni. Cinty și-a prezentat proiectele, multe dintre ele cu o componentă live, pe numeroase scene naționale cât și în contexte internaționale. În 2011 i s-a acordat Premiul de Excelență pentru Video Design în cadrul festivalului Fringe New York City, pentru spectacolul Nils' Fucked Up Day de Peca Ștefan.

În ultimii zece ani Cinty a inițiat și a coordonat mai multe proiecte multimedia, toate pornite de la video ca nucleu creativ, regizând, dramatizând și video-performând în spectacole ca: ROMANYEAH! (performance audio-video, ICRNY, 2012), Urme de distrugere pe Marte (instalație multimedia performativă, Teatrul Odeon București, 2013), embodied enescu mix (spectacol multimedia de dans, ArtistNe(s)t, Fundația Gabriela Tudor și Muzeul Național „George Enescu” București, 2013), Între două pastile (spectacol de teatru ce folosește realitatea augmentată, 2015) și Contrapartida (spectacol-experiență creat în pentru spațiul de proiecție imersivă Cinetic, 2017).

Pe lângă situațiile performative cu care și-a început cariera, Cinty a adunat povești personale despre depresie într-un documentar online interactiv numit Fața ascunsă (2016, co-finanțat de Arcub) și a creat expoziția multimedia imersivă in situ Green Hours Live(s) despre istoria și activitatea de aproape 30 de ani a Green Hours și a inițiatoruluisău, Voicu Rădescu (2022, co-finanțat de Arcub).

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.