Cristina Bodnărescu este o artistă care activează la intersecția dintre noile media și artele vizuale și performative, fiind preocupată de studiul corpului uman mediat tehnologic, la granița dintre real și virtual, într-un cadru de cercetare postuman. Pentru a ilustra conceptele, abordează o gamă variată de medii digitale și analogice, proiectele sale incluzând fotografie și artă video experimentală, sunet și design de experiențe interactive și imersive în instalații și performance.

Împreună cu George Urse a format Ethics of Joy, un proiect experimental de experiențe interactive și muzică ambientală, în care sunetul este folosit ca mijloc de explorare conceptuală a relațiilor dintre uman și non-uman în Antropocen.

Este licențiată în arte vizuale la Universitatea de Arte București, iar studiile masterale le-a absolvit la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (UB) și centrul CINETIC (UNATC), unde și-a dezvoltat interesele pentru postumanism, sisteme de interactivitate, human-computer interaction, mediere tehnologică, machine learning și Inteligență Artificială.

Proiectele sale new media au fost expuse național și internațional la festivaluri de prestigiu precum Radar New Media Art (București), Simultan (Timișoara), Amural (Brașov), Fête des Lumières (Lyon), Ars Electronica (Linz), Speculum Artium (Trbovlje), dar și în galerii și muzee de artă, precum Galateca (București), Magma (Sfântu Gheorghe), Museum of Immersive New Art (București) și Muzeul Național de Artă Contemporană al României (București).

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.