Luiza Mihăilescu (n. 1999) este regizoare de teatru. Principalele ei interese sunt teatrul educațional, social-politic, care abordează teme legate de sănătatea mintală și feminismul intersecțional. A studiat regie de teatru în București, România, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa lui Radu Apostol și a Răsvanei Cernat. A absolvit un program de studii masterale în regie de teatru la Royal Holloway University of London din Egham, Marea Britanie, condus de Katie Mitchell. În prezent, studiază/cercetează noi metodologii și pedagogii ale regie de teatru feministe în cadrul departamentului de studii doctorale teatrale al U.N.A.T.C., București.

A regizat primul ei spectacol în 2018, pe textul Psihoză 4.48 de Sarah Kane în cadrul U.N.A.T.C, București. Spectacolul aborda teme precum sănătatea mentală, depresia și suicidul dintr-o perspectivă feminină. În 2019, a absolvit facultatea cu spectacolul Equus de Peter Shaffer, cu care a participat la Your Chance Festival - festival pentru tineri regizori, din Moscova, Rusia și la Festivalul Internațional de Teatru Studio de la Târgu Mureș. La Royal Holloway University of London, a creat un performance devised încercând să deconstruiască percepțiile despre naționalități, interogând în același timp trecutul colonial britanic în contextul Brexitului. În Martie 2021, a regizat spectacolul Gen, Roz, scris de Mihaela Michailov, la Centrul de Teatru Educațional Replika - un spectacol care vorbește despre traume transgeneraționale ale femeilor din România. În noiembrie 2022, a regizat spectacolul DN83, scris de Alex Gorghe - un spectacol despre relații de putere și abuz între o profesoară de teatru și un elev al acesteia.

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.