Simona Popescu este scriitoare și conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde ține și cursuri de creative writing. Face parte din Grupul de la Brașov. A debutat cu volumul de poezie Xilofonul și alte poeme (cu o prezentare pe coperta a IV-a de Livius Ciocârlie), urmat de Juventus și Noapte sau zi – adunate în 2021 în volum în colecția Opera poetică (Editura Rocart). În 2006 a publicat volumul de poezie Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie. În 2021 a apărut Cartea plantelor și animalelor pentru care a obținut mai multe premii literare pentru poezie. În 2022, regizorul Radu Afrim a pus în scenă un spectacol, Ierbar, inspirat de Cartea plantelor. A publicat romanul Exuvii în anul 1997, ajuns la ediția a 8-a, tradus în cîteva limbi străine. A fost apropiată de Lygia și Gellu Naum și a scris două cărţi de criti-ficţiune despre poetul suprarealist: Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum, 2000; Clava. Critificţiune cu Gellu Naum, 2004. A coordonat romanul colectiv Rubik (2008), cu participarea a 29 de tineri scriitori, majoritatea studenți la Litere. În 2016 și-a publicat teza de doctorat (susținută în 2002) cu titlul Autorul, un personaj. Fragmente din volumele ei au intrat în manuale școlare și în mai antologii de poezie sau proză din țară și din străinătate. A fost invitată la numeroase festivaluri naționale și internaționale de literatură.