„Z.M.T. - abrevierea de la Zona Metropolitană Timișoara, rimează cu RMN, este deocamdată un titlu de lucru al unui scenariu a cărui poveste își propune să cerceteze, cu dragoste și umor, viața din suburbiile care se dezvoltă mai mult sau mai puțin haotic la marginea orașului. Principalele locații de filmare vor fi Timișoara și comuna Dumbrăvița. Am crescut în Timişoara, dar și în suburbia care, acum ceva ani, se ridica casă după casă devenind ceea ce este astăzi Dumbrăvița. Dincolo de imaginea romanțată a vieții la casă, realitatea e plină de contradicții și astfel un material generos pentru creație. Realități general valabile pentru zonele metropolitane de oriunde din România.

Direcția conceptuală a scenariului este o secționare a vieții în suburbii. Există deja un ethos al suburbiei timișorene pe care să îl putem surprinde? Este deja diferit de cel al celui care locuiește în centru? Sau va trebui judecat altfel pentru ZMT deoarece lumea s-a schimbat atât de repede în ultimii 20 de ani, iar digitalul a adus o cu totul altă raportare la locul unde locuim? Există și un demers de cercetare artistică/sociologică/antropologică ce trebuie făcut. Stabilirea unui firul narativ, există o direcție de sertar. Personaje care se intersectează într-un singur moment din viața lor deoarece toți locuiesc în același cartier. Acest tip de scenariu este denumit și multiple protagonist narrative sau tandem narrative (de exemplu, Short Cuts a lui Robert Altman urmează o asemenea structură) și are mai multe avantaje pentru direcția în care mergem. Ajută la multiplicarea percepției asupra vieții din suburbii (avem perspective și narative multiple) și are avantajul organizatoric că nu va fi nevoie de toți protagoniștii principali în același timp, ceea ce în cazul unei filmări low budget este benefic. Cele trei fire narative vor avea în centru un copil adolescent (băiat sau fată) și doi adulți (bărbat/ femeie).

Prima fază a demersului va fi o cercetare personală a zonei Dumbrăvița și a vieții din suburbii așa cum este ea astăzi, din perspectiva dezvoltării unui scenariu nou. Va fi interesant de văzut cum a evoluat această zonă în ultimii zece ani. Chiar dacă cartierul unde am locuit acum 10 ani s-a dezvoltat între timp, au apărut altele care sunt în același stadiu de dezvoltare. Voi căuta să colecționez microistorii și voi realiza un chestionar de interviuri pentru a colecționa cât mai multă informație brută din perspective multiple din care să fie dezvoltate cele trei fire narative. După prima fază, de acumulare, care poate dura prima jumătate a bursei (trei luni) urmeză faza de scriere a scenariului. În paralel cu faza de scriere va exista în continuare cercetare punctuală legată de anumite momente cheie sau personaje din scenariu și voi căuta alături de operator locuri interesante pentru filmări. Există eventual și posibilitatea de a participa la ateliere de script development în această fază, după ce există deja o schiță de scenariu. În ultima lună (estimat în iunie) vor fi câteva repetiții/ lecturi cu actori pentru a putea organiza un eveniment de lectură publică, în care vom vedea reacția la scenariu unui public interesat.”



Alexandru Mihăescu (Timișoara, 1980) este regizor, actor și manager cultural. A absolvit cursurile Universității de Muzică și Teatru din Rostock (actorie) și UNATC București (masterat regie teatru). Din anul 2020, joacă la Teatrul German de Stat din Timișoara. A participat cu spectacolele montate la mai multe festivaluri din țară și din străinătate: Festivalul Național de Teatru, Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, Festivalul undergroundzero New York. Începând cu anul pandemic 2019, a regizat mai multe spectacole în teatrul independent timișorean, colaborând cu Teatrul Basca și coordonând producțiile experimentale pentru VR Copacul #treeoflife.inc și Turnul #următorulnivelproiect ce a obținut premiul AFCN în 2021. Are de asemenea experienţa platoului de filmare, participând la difereite producții de cinema și de televiziune, atât în fața cât și în spatele camerei. Își dorește ca după anul Capitalei Culturale să existe o scenă de teatru mult mai dinamică la Timișoara, mai multe producții independente care să circule în țară și peste granițe și poate chiar dezvoltarea unui mic sector de producție cinematografică independentă în orașul de pe Bega.