FAPT | Festivalul de Arte Performative Timișoara

Festivalul de Arte Performative Timișoara (FAPT) 2023 este construit în jurul ideii de comunitate, pentru a investiga noi modele de creație și conviețuire, sinergiile care se nasc într-un timp determinat pe care oamenii îl petrec împreună într-un grup. 

FAPT 2023  își propune un cadru de acțiune și reflecție în care arta este o practică colaborativă, adesea participativă, care implică diverse comunități de locuitori din Timișoara, păstrând în același timp accentul pe sprijinirea agenției și responsabilizării femeilor. 

Trei ateliere cu cinci artiști din România și Germania se vor adresa membrilor comunității ucrainiene refugiați în România, adolescenților din medii defavorizate și rezidenților din cartierul care înconjoară Parcul Uzinei de apă, pentru a explora modalități artistice de a-și spune poveștile, care vor fi fi prezentate publicului Capitalei Europene atât sub formă performativă, cât și video.

În cea de-a patra ediție a sa, FAPT continuă să dezvolte noi modele de adresabilitate, prezență, participare și implicare, își ramifică oferta artistică și își creează noi aliați locali, naționali și internaționali, diversificându-și publicul. Programul festivalului este realizat de artiști locali și internaționali pentru și alături de oameni din Timișoara, alături de corpuri cu istorii diferite, de oameni care redefinesc comunitatea din care fac parte sau caută una căreia să-i aparțină.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.