„Instalația este despre felul în care un copil care nu are încă vocabularul de exprimare verbală și emoțională recepționează abandonul, violența psihică și fizică, neglijența, aceste evenimente traumatice sculptându-i uneori iremediabil destinul și afectându-i ulterior toate palierele intereacțiuninlor cu realitatea din jur. Aești copii, viitori adulți și eventual părinți, sfârșesc prin a internaliza o mulțime de credințe dăunătoare stimei de sine, dezvoltă numeroase mecanisme toxice de protecție și ulterior ajung la vârsta maturității complet disfuncționali din punct de vedere emoțional, relațional și cognitiv.
Proiectul meu se adresează copiilor din adulți. Nu este posibilă o re-formatare a conduitei și a conceptului de parenting, iar mai apoi de supraviețuire și performanță socială dacă nu mergem către origini. Plasată într-un cadru ideal (fostele ateliere STPT) la rându-i abandonat și cu escare, instalația audio este de factură imersivă, cu minim 6 puncte surround. Lumea nonverbală a sunetelor abstracte 3D se va adresa direct emoției spectatorilor nefiltrată prin raționalizări sau alte mecanisme evazive.
Ultimele cercetări au relevat faptul că abuzul emoțional asupra copiilor este la fel de dăunător precum abuzul sexual sau fizic.De câțiva ani mă interesează, ca om și ca artist, manifestarea și efectele bullying-ului în mediile familiale, dar și în cele sociale, la ”lucru”, care o extensie a mediului familiar, de acasă.Copilul, dar și adultul cu tulburări de atașament, are nevoie de un climat care să răspundă nevoilor lui/ei într-o manieră în care acesta să se simtă văzut/ă, ascultat/ă, acceptat/ă, încurajat/ă, susținut/ă.”
Vlaicu Golcea are o discografie de peste 30 de titluri editate în tară și în străinătate, plus o importantă prezență concertistică în majoritatea țărilor europene, compozitorul și performerul Vlaicu Golcea își desfășoară activitatea muzicală în diferite sectoare ale artelor interdisciplinare: teatru, film documentar, lung și scurtmetraj, animație, instalații multimedia, intervenții în situ și performance-uri.
Cel puțin 20 ani pe scena de jazz, începând cu 1996, poate fi lejer considerat unul dintre pionierii integrării muzicii electronice și a computerelor în acest domeniu. Începând cu 2010, se retrage treptat din viața concertistică, preferând compoziția și post-producția sonoră. A compus coloanele sonore la peste 120 de producții teatrale iar în dansul contemporan semnează coloana sonoră și sound-designul la peste 30 de producții naționale și internaționale.
Destul de greu de încadrat și totodată extrem de diversă, munca lui Vlaicu Golcea nu poate fi ștampilabilă prin prisma asocierilor rapide cu “nume” ale colaboratorilor pe care i-a avut de-a lungul timpului. În 2021 a lansat Teatrul Postnațional Interfonic cu focus pe noua creație dramaturgică contemporană și pe tinere personalități ale artei actoriei și ale artelor performative.
Acest proiect a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".