Normă dublă | Despre trăirile, traumele şi zilele libere din viața unei femei casnice

„Voi continua un demers creativ început în 2020 – muncile invizibile efectuate de către femeile casnice, fără nicio recunoaştere financiară şi cu impact social subestimat. Tema a început să mă preocupă în timpul participării la workshopul Muncă. Supraviețuire. Alienare, organizat de Asociația Reciproca din Cluj Napoca, conceput şi coordonat de către Nicoleta Esinencu, dramaturg. Nevoia unui astfel de demers decurge din datele statistice (Eurostat) conform cărora, în medie, o femeie din România petrece peste cinci ore pe zi muncind în propria casă. Asta înseamnă 35 de ore pe săptămână, 140 de ore pe lună. E printre cele mai mari valori din UE. În 2019, datele statistice din UE indicau faptul că aproximativ 7 700 000 de femei nu sunt încadrate pe piaţa muncii din cauza responsabilităţilor casnice şi încă 9 000 000 de femei sunt angajate cu jumătate de normă din aceeaşi cauză. Astfel, dezavantajele financiare cu care se va confrunta o femeie aflată în această situaţia la vârsta pensionării sunt uşor de explicat.

Inegalitatea de gen primează în muncile casnice datorită mentalităţii tradiţionaliste potrivit căreia femeia este responsabilă de casă şi de creşterea copiilor, este o îndatorire cu care a fost împovărată de la naştere. De secole, pregătirea viitoarei femei pentru obligaţiile casnice începe din copilărie. În contextul prezentat mai sus mă preocupă să chestionez impactul muncilor casnice asupra relațiilor și imaginii, asupra corpului şi sănătății mintale ale persoanelor care le prestează. Demersul meu are ca scop aducerea la lumină a realităţilor femeilor casnice, să ofere o senzație cât mai aproape de tangibilitate muncilor invizibile. Este o temă importantă deoarece dezbate consecinţele ipostazei de femeie casnică.Normă dublă. Despre trăirile, traumele şi zilele libere din viața unei femei casnice atrage atenţia asupra condiţiei femeii casnice cu intenția de a provoca discuţii referitoare la munca invizibilă și la rolurile ei în societate.”



Cornelia Iordache s-a născut în 1984 în Timişoara. În 2010 a absolvit Masterul Creative Writing al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu lucrarea intitulată Dramatic monologue in modern poetry. Primii paşi către dramaturgie i-a făcut în 2012, când textul ei - Casa noastră - a câştigat premiul al doilea la secţiunea dramaturgie din cadrul concursului de idei INSPIRED. În 2017, piesa Luni, alături de alte cinci texte scrise de tineri autori selectate în urma concursului de dramaturgie Europinions, a făcut parte din spectacolul GenUE, producție a Teatrului Național Târgu-Mureș și Teatru 3G, regia Andi Gherghe și Olga Macrinici.

În iulie 2018 a obținut o rezidență de scriere dramatică la Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca, rezultând piesa de teatru Pauze de respirație. Textul a fost inclus în Turneul Drama 5, prezentat la Teatru de Nord Satu Mare, sub formă de spectacol-lectură coordonat de regizoarea Diana Dragoş. În cadrul proiectului Cămine în mişcare din 2020, textul documentar-manifest N-am şterge nimic a fost reprodus sub formă de teatru-film. Textul Tabăra, scris în 2021, a fost desemnat câştigător la Festivalul DbutanT. A fost montat la Castelul Szentkereszty din Arcuș, Covasna, de către cinci regizori debutanţi şi inclus în antologia 5 poveşti în cinci tablouri, coordonată de Székely Csaba, dramaturg.

Aceast proiect a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".