Ce îi motivează pe artiști? Ce îi motivează pe oameni să schimbe ceva? Cum ajungem să schimbam lumea? O călătorie imaginară în timp — vom discuta despre cum era pe vremuri în România și în vecinătate, cum s-au schimbat vremurile și de ce. Scriem, desenăm, ne mascăm și poate-poate plănuim o lume mai bună. — Acestea sînt întrebările și propunerile pe care artistul Gavril Pop le face elevilor pentru cel de-al treilea atelier din cadrul expoziției „Performing 89”.
Gavril Pop este interesat de vizualizarea proceselor cognitive. Se preocupă de relaţia publicului larg cu arta și colaborează constant cu fundaţii și asociaţii din Timișoara în programe de mediere culturală dedicate expoziţiilor de artă contemporană. Ca artist a colaborat cu spaţii independente și platforme artistice ca Balamuc, Lapsus, Draft, Secret Garden (Timișoara), GAEP (București), Camera (Cluj).
Sub titlul TE AFLI AICI programul educațional își propune să le ofere elevilor participanți o serie de experiențe pornind de la lucrări, locuri și idei din expoziția PERFORMING 89, pentru a genera un context și o înțelegere din diverse perspective asupra perioadei la care face referire expoziția și la viața și acțiunile artiștilor din acel moment. Artiștii care susțin ateliere au fost invitați să dezvolte un conținut inspirat de lucrări din expoziție, dar care să poată funcționa și independent în cadrul unor ateliere viitoare, după ce expoziția se va închide.
Programul de ateliere este special conceput pentru elevii timișoreni, pentru a înțelege mai bine istoria recentă și spațiul urban în care trăiesc. La program participă clase de la Școala Gimnazială nr. 30, de la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau și de la Liceul Babel din Timișoara.
Echipa de dezvoltare și coordonare: Bianca Băilă, Nicușor Duma, Ștefania Ferchedău, Bianca Floarea.
Mulțumiri FABER și Ambasada pentru sprijinul în organizarea programului asociat Performing 89.
PERFORMING 89 asociază cîteva dintre poveștile complicate ale anilor nouăzeci născute în urma schimbărilor politice și sociale de după 1989. Pornind de la moștenirea decadei și restrîngîndu-și aria de cercetare la traiectoriile istorice diferite pe care s-au înscris țări precum România, Ungaria și Serbia, expoziția urmărește liniile de intersecție ale acestor realități diverse care au cunoscut euforia și rebeliunea, degradarea și transformarea, războiul și demistificarea. PERFORMING 89 prezintă o selecție de lucrări în medii diverse, care, privite retrospectiv, se situează între cercetarea documentară și cea artistică subiectivă. Expoziția poate fi vizitată la FABER (Spaiul Peneș Curcanul nr. 4–5, Timișoara) pînă pe 22 octombrie, de miercuri pînă duminică între 12:00–20:00.
Artiști: APSOLUTNO, Balázs Beöthy, Nikola Džafo, Miomir Grujić Fleka, FIA Art Group, Teodor Graur, Róza El-Hassan, Big Hope, Iosif Király, LED ART, LITTLE WARSAW, Dan Mihălțianu, Saša Marković Mikrob, Csaba Nemes, Vesna Pavlović, Lia Perjovschi, Dan Perjovschi, Škart, subREAL, Újlak, Sorin Vreme. Curator: Alina Șerban
Finanțatori: Proiectul face parte din Programul cultural naţional „Timișoara — Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanţat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
Sponsori: Köber Industries, Crama Dealul Dorului, Siniat
Cu sprijinul: Goethe Institut București, Foundation for Contemporary Arts Emergency Grants
Partener principal: FABER
Parteneri: Art Encounters, La Două Bufnițe, Ordinul Arhitecților din România Filiala Timiș, Beta — Bienala Timișoreană de Arhitectură
Parteneri logistici: Galeria Plan B, Salonul de Proiecte, Muzeul Cineastului Amator, Kodex, Fundația EUROTRANS
Parteneri media: rfi România, Cărturești Timișoara, Radio România Cultural, Empower Artists
Credit foto: Beatrice Baciu
___
IP — Institutul Prezentului (București) este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative creată de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban.
Proiectul „Uncensored Act” (2021–2023), din care face parte expoziția Performing 89, are în centru ideea de comunitate, acţiune și reflecţie colectivă, dezvoltare și schimb de resurse, de colaborare și solidaritate în spiritul unor valori comune, propunînd un parcurs declanșat de istoria Timișoarei în contextul 1989 și conectat regional și internaţional prin conţinutul artistic propus.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Contact: [email protected], www.institutulprezentului.ro