„Pași | Linii | Vorbe este o cartografiere subiectivă a spațiilor publice din Timișoara ca loc de întâlnire a poveștilor individuale.Spațiile publice sunt explorate prin mijloace audio-vizuale precum desene realizate in-situ, înregistrări audio și scurte animații pentru a realiza o hartă subiectivă a interacțiunilor care apar atunci când împărțim spațiul cu ceilalți.
Imprevizibilitatea trecutului recent a schimbat raportarea fiecăruia la spațiul public, accentuând tendințele de izolare individuală și alienare față de mediul din jur. În acest context este necesară observarea și aducerea în dicuție a schimărilor survenite în percepția individuală și colectivă asupra spațiului public ca bun comun. Accesul la un spațiu public care satisface nevoilor locuitorilor, indiferent de categoria socială din care fac parte, este un element esențial pentru bunăstarea comunității. Pași | Linii | Vorbe propune o invitație la reflecție și dialog asupra acestor teme.
Bursa de creație artistică Energie! reprezintă o oportunitate extrem de binevenită pentru a dezvolta și aprofunda o temă de cercetare recurentă în practica mea artistică, aceea a legăturilor care se creează involuntar atunci când împărțim spațiul cu ceilalți. Abordând spațiul public, cu diferitele lui contexte - spațiu de așteptare, de tranzit, de întâlnire - ca pe un loc al interacțiunilor și influențelor reciproce, am urmărit în diferite lucrări și proiecte să captez vizual prin desen fragmente semnificative din cotidian. Am abordat acest subiect în proiecte comunitare precum „Artă în Autobuz”, organizat de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca, „Trăiește Orașul! Tur ghidat prin poveștile Clujului”, organizat de Asociația Colectiv A Cluj, expoziția „A Story about Trash and Water”, Someș Delivery ediția 2018, precum și în proiecte personale precum animația „WINDOWS 2020” sau expoziția „Instagrafii”, Institut Francez Cluj-Napoca, 2021.Importanța discuțiilor despre nevoia de un spațiu public accesibil tuturor este motivația de la baza demersului artistic și a continuității pe care a avut-o în diferite proiecte.”
Maria Brudașcă (n. 1989) este artistă vizuală, trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Având o formare în grafică, lucrează în domeniile ilustrației, designului de carte, animației, artei video și educației culturale. Elementul comun al acestor practici este desenul, pe care artista îl utilizează ca instrument al explorării și înțelegerii realității. A colaborat cu diferite instituții culturale, edituri precum Arthur, Editura Frontiera, Editura Cartea Copiilor, organizații culturale precum Federația Fabrica de Pensule, Casa Tranzit, Centrul Cultural Clujean, Asociația Câte’n Lună și’n Mansardă, mai recent contribuind la realizarea unor proiecte de teatru de stat și independent.
În domeniul proiectelor comunitare realizează ateliere de educație vizuală, desen și animație adresate copiilor și tinerilor provenind din diferite medii sociale. Proiectele personale ale artistei cuprind animații de autor, expoziții personale și de grup, colaborări cu producători muzicali în zona performance-ului vizual. Temele abordate includ observarea interacțiunilor spontane din realitatea cotidiană, dinamica relației dintre spațiul personal și cel public, elaborarea unui limbaj grafic al experiențelor comune.
Acest proiect a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".