Jazz și viață socială în comunism

Proiectul „Jazz și viață socială în comunism” este o continuare a „Arhivei de Sunet", cel mai important podcast audio de comentariu muzical și social din România, care în 2024 adresează istoria jazzului local și regional. Acest proiect explorează istoria și impactul cultural și social al mișcării de jazz din România în perioada comunistă, cu focus pe jazzul produs în Timișoara și pe legăturile internaționale, în special cu muzicieni din fosta Iugoslavie. Proiectul include o cercetare a istoriei locale a jazzului timișorean în relație cu viața socială a Timișoarei, două expoziții multimedia, însoțite de intervenții artistice, realizate în orașele Timișoara și Zagreb, două discuții cu public axate pe istoria recentă a jazz-ului (Timișoara & Zagreb) și două audiții muzicale (Timișoara & Zagreb).  Prin acest proiect, Centrul Dialectic își propune să cultive și să promoveze spiritul libertății prin imersiunea în lumea jazzului.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.